Fostul ambasador american la Bucureşti Mark Gitenstein a declarat într-un interviu pentru AFP că Washingtonul aşteaptă ca România să „îşi ţină promisiunile” privind respectarea statului de drept şi reformele economice pentru a evita „repetarea” crizei din vară.
„România a făcut promisiuni. Le va respecta? Respectarea tuturor acestor primisiuni poate fi o problemă de viaţă şi de moarte într-o alianţă”, a declarat Mark Gitenstein într-un interviu acordat AFP înainte de încheierea mandatului său, potrivit Mediafax.
NATO şi Statele Unite, implicate într-o alianţă strânsă cu Bucureştiul, au ales să instaleze o componentă-cheie a viitorului lor scut antirachetă în România.
Ambasadorul consideră că spectacolul din această vară a „a fost dezagreabil de privit”.
„Coaliţia aflată la putere are meritul că a spus că va respecta condiţiile acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi criteriile definite de UE pentru ameliorarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Ea trebuie să îşi respecte promisiunile. Pentru moment, toate indiciile arată că va urma această direcţie. Dacă nu o va face, va avea o problemă gravă şi se va confrunta cu o nouă criză. Nu repetaţi această criză!. România trebuie să înţeleagă modul în care este percepută în străinătate. Trebuie convinşi că statul de drept este respectat, că există transparenţă, că lucrurile sunt previzibile”, a avertizat Gitenstein.
El crede în puterea reţelelor sociale, într-o ţară în care acestea sunt în plină expansiune.
„În Statele Unite, ne-au trebuit 100 de ani după Revoluţia noastră pentru a sparge monopolurile magnaţilor bogaţi – Carnegies, JP Morgan etc – care controlau atunci sectoare întregi ale industriei, presei şi politicii. România încearcă să facă acest lucru în 20 de ani de democraţie şi face progrese incredibile”, a conchis ambasadorul american.