Mărturia unui soldat, pentru oficiosul Kremlinului: Avem căști de fier tragicomice sovietice. Lunetiştii noștri aveau puști din 1939 / Nu știu unde sunt prietenii mei, dacă au murit sau sunt încă înconjurați

Rușii sunt trimiș pe frontul din Ucraina fără pregătire militară, fără veste antiglonț, fără hrană și cu arme vechi, o spune unul dintre soldați, într-o mărturie chiar pentru agenția de presă rusă Ria Novosti, oficiosul Kremlinului.

Mărturia unui soldat despre mobilizarea pentru lupta în Ucraina

Alexander Shemyakov (33 de ani), din Lugansk, era profesor de muzică până să fie trimis să lupte împotriva ucrainenilor.

„Am făcut un antrenament minim pe cursa cu obstacole. Comandantul companiei noastre a făcut doar un briefing. Unora li s-a arătat cum să folosească RPG (n.r. lansator de rachete. Majoritatea RPG-urilor pot fi purtate de un soldat individual și sunt utilizate frecvent ca arme antitanc.). Totul a fost la nivel elementar. Mulți, ca mine, nu au servit în armată, nu aveau experiență militară”, a povestit el pentru Ria Novosti, citat de G4Media.

Echipamentul și armele erau vechi: „Au scos o mitralieră. Și căști de fier tragicomice sovietice. Nu toată lumea are veste antiglonț. Mai târziu, comandanții le-au găsit cumva. Și lunetiștii noștri, de exemplu, erau înarmați cu puști Mosin din 1939”.

Regimentul său a fost trimis lângă Balakleia, în zona uzinei, unde au fost bombardamente grele, apoi la punctul de control Izium-Harkov, unde au trebuit să inspecteze mașinile locale. Ulterior au ajuns pe linia frontului, la Volchiy Yar. El a fost de serviciu patru luni, până în septembrie, când a început contraofensiva ucrainenilor.

Soldat, despre retragerea haotică a trupelor rusești

„Ni s-a ordonat să ne retragem, asta ne-a salvat. Era imposibil să rezistăm armatei de tancuri. Erau 30, nu mai puține. Ce să faci cu mitraliere împotriva lor?”, a afirmat Alexander Shemyakov.

Numai că, în timpul retragerii haotice, el și un alt bărbat am coborât la subsol, la adăpost. În acest timp, unii dintre colegi au fost scoși cu camioanele, iar alții au plecat pe jos.

Alexander și Serghei, celălalt bărbat, s-au hotărât să meargă acasă. Uneori au trebuit să se târască, se mișcau doar noaptea, fiind ghidați de stele, și dormeau în frig în pădure, căci le era frică să facă focul.

În tot acest timp, au mâncat păducel, grâu, ciuperci crude și chiar rații uscate într-o groapă de gunoi: „Odată am găsit ciuperci uriașe de lapte. Când le-am văzut pentru prima dată am aranjat un ospăț. Ne-am gândit că ne vom otrăvi, dar nimic nu mai conta”.

Abia peste zece zile au avut din nou semnal la telefon. În Svatovo, după 130 de kilometri de călătorie, au fost preluați.

Alexander Shemyakov e sigur că Dumnezeu i-a ajutat: „Am citit ”Tatăl nostru” și rugăciunea către Arhanghelul Mihail. A ajutat mult. Și s-au rugat pentru noi acasă”.

Circa jumătate din plutonul lor a dispărut în timpul retragerii: „Nu știu unde sunt prietenii mei. Au murit sau sunt încă înconjurați. Au existat zvonuri acasă că suntem cu toții dezertori. Dar, în cele din urmă, nimeni nu ne-a reproșat nimic”

Acum, ei speră ca din Rusia să fie mobilizați oameni sănătoși și antrenați, care să vină în ajutorul lor pe front:

„Sperăm doar ca mobilizații să fie pregătiți, nu ca noi. Și vor fi duși prin comisii medicale, pentru că nu există prea multă simpatie acum pentru cei bolnavi”.