ALERTĂ pe piaţa farma: Mai multe medicamente CANCERIGENE au fost distribuite în UE

ALERTĂ pe piaţa farma: Mai multe medicamente CANCERIGENE au fost distribuite în UE

Alertă pe piaţa farmaceutică din UE.
Mai multe medicamente pentru afecţiuni cardiace care conţin o substanţă activă produsă de o companie din China sunt retrase de pe piaţa Uniunii Europene după detectarea unei impurităţi cancerigene, toxice, informează news.ro citând Reuters.

Astfel, Zhejiang Tianyu Pharmaceutical nu mai este autorizată să fabrice valsartan pentru medicamentele europene, a anunţat Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA), precizând că a suspendat certificatul companiei referitor la calitatea acestei substanţe.

Atât EMA, cât şi compania chineză au anunţat că medicamentele care conţin substanţa valsartan sunt retrase de pe piaţă.

Încă de pe 10 august, agenţia anunţase că unele loturi cu această substanţă, furnizate de Zhejiang Tianyu, conţin N-nitrosodimetilamină (NDMA), care poate fi cancerigenă.

Luna trecută, informaţiile referitoare la contaminarea ingredientului activ valsartan livrat de o altă companie chineză, Zhejiang Huahai, au dus la declanşarea unei alerte globale.