Moscova a transmis un mesaj Washingtonului, în timpul unei convorbiri telefonice dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul de stat american Marco Rubio. Astfel, Rusia susține că nu va renunța la nicio cerință în cadrul procesului de negocieri pentru pace.
Administrația Trump încearcă să semneze un nou cadru de pace între Rusia și Ucraina. Lavrov a transmis că Moscova este disponibilă la colaborarea cu SUA, dar își menține poziția în privința intereselor strategice din Ucraina, conform Ziare.com.
„Lavrov a confirmat disponibilitatea Moscovei de a continua munca în comun cu colegii americani în scopul eliminării cauzelor inițiale ale crizei ucrainene”, a spus ministerul.
Rusia a spus de mai multe ori că pentru încetarea războiului Ucraina trebuie să recunoască anexarea a patru teritorii ucrainene și să renunțe la aderarea la NATO și subliniază că nu acceptă niciun compromise.
„Președintele Trump și Statele Unite au prezentat tuturor părților liniile generale ale unei păci viabile și de durată (…) Acum lumea civilizată aşteaptă să vadă dacă Rusia este într-adevăr serioasă”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
SUA va înceta să se mai implice în negocierile de pace Rusia-Ucraina, în câteva zile, dacă nu există semne clare că se poate ajunge la o înțelegere, a transmis Marco Rubio. Acesta a subliniat că Donald Trump este în continuare interest de ajungerea la un acord, doar că are multe alte priorități în lume și va putea merge mai departe, dacă nu există semne de progres.
Rubio a transmis că pacea se poate instala dacă fiecare dintre părți se angajează într-un acord.
„Primirea încurajatoare dată la Paris cadrului american arată că pacea este posibilă dacă toate părțile se angajează să ajungă la un acord”, a adăugat Marco Rubio.