Ministrul Afacerilor Externe, discuție cu viitorul șef al diplomației europene: România va continua eforturile de apropiere a Chișinăului de UE și este gata să ofere expertiză despre Marea Neagră și Balcanii de Vest

Ministrul Afacerilor Externe, discuție cu viitorul șef al diplomației europene: România va continua eforturile de apropiere a Chișinăului de UE și este gata să ofere expertiză despre Marea Neagră și Balcanii de Vest
Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

România va continua să acorde, și în perioada următoare, o atenție deosebită în a consolida perspectiva europeană a Republicii Moldova, a afirmat Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, într-o discuție cu Josep Borell, viitor șef al diplomației europene, arată un comunicat de presă al MAE. Totodată, demnitarul român a precizat că se va deplasa la Chișinău, la invitația omologului său moldovean.

În plus, în discuția cu viitorul Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Bogdan Aurescu a reliefat expertiza pe care o are România cu privire la evoluțiile din vecinătatea UE, mai exact din regiunea Balcanilor de Vest, a Mării Negre, a statelor din Balcanii de Vest. Bucureștiul a exprimat disponibilitatea părții române de continuare a utilizării acesteia în beneficiul Uniunii şi al partenerilor săi, în linie cu prioritățile urmărite cu succes pe durata mandatului țării noastre la Președinția Consiliului UE (semestrul I, 2019).

Demnitarul român l-a felicitat pe omologul spaniol pentru desemnarea sa în calitate de viitor Înalt Reprezentant şi Vice-președinte al viitorului colegiu de comisari. La rândul său, demnitarul spaniol l-a felicitat pe omologul român pentru preluarea noului său mandat ca șef al diplomației de la București și a urat deplin succes noului Guvern de la București, arată același comunicat.

În perspectiva preluării de către omologul spaniol a poziției de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, șeful diplomației române a subliniat angajamentul ferm al țării noastre pentru consolidarea rolului Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), cât și pentru o cooperare eficientă, cu obiectivul întăririi acțiunii UE ca actor global credibil și angajat. A evidențiat necesitatea consolidării acțiunii UE prin promovarea activă a Politicii Europene de Vecinătate și a procesului de extindere, arătând că rolul global al UE își poate atinge potențialul doar printr-o coordonare, coerență și complementaritate între Serviciul European de Acțiune Externă și acțiunea statele membre, potrivit aceleiași surse.

De asemenea, în cadrul discuției dintre actualul ministru spaniol al Afacerilor Externe și omologul său de la București, au fost apreciate excelentele relații dintre România și Spania și angajamentul pentru multilateralism, drept internațional și relația transatlantică, mai arată comunicatul.

Totodată, demnitarul român a subliniat că pentru România participarea relevantă și semnificativă a diplomaților săi în structurile SEAE, în special în funcții de conducere în cadrul Serviciului, atât la Bruxelles, cât și în Delegațiile UE, reprezintă o prioritate, solicitând din această perspectivă sprijinul viitorului Înalt Reprezentant pentru consolidarea acestei reprezentări, notează același comunicat.