Mircea Geoană: Rusia și-a menținut comportamentul agresiv și şi-a modernizat armata / Prioritatea NATO e ca această criză sanitară să nu devină una de securitate. România e un aliat vital (VIDEO)

Mircea Geoană: Rusia și-a menținut comportamentul agresiv și şi-a modernizat armata / Prioritatea NATO e ca această criză sanitară să nu devină una de securitate. România e un aliat vital (VIDEO)

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a avertizat, marți, că izbucnirea epidemiei de coronavirus nu ar trebui să ne conducă la ideea că vechile provocări au dispărut, ba dimpotrivă: „Rusia îşi continuă tiparul de comportament agresiv”. El a mai afirmat că, în această perioadă, principala preocupare a alianței nord-atlantice a fost să se asigure că această criză sanitară nu se transformă într-una de securitate. Totodată, Geoană a ținut să laude rolul României: e „un aliat vital în NATO”, un „pivot regional în apărarea şi descurajarea ameninţărilor” și „un campion sincer al integrării europene”.

Mircea Geoană, despre preocupările și provocările NATO în contextul pandemiei de coronavirus

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, marți, că organizația nord-atlantică e pregătită pentru un posibil al doilea val al pandemiei de coronavirus și că îi poate ajuta pe aliați în caz de nevoie. A mai precizat că principala preocupare a NATO acum este să aibă grijă ca această criză sanitară să nu se transforme într-una de securitate, iar forțele alianței rămân vigilente împotriva oricărei ameninţări.

„La NATO suntem pregătiţi pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi am pus la punct un plan pentru a oferi sprijin aliaţilor, partenerilor noştri: un stoc de echipamente medicale, un fond de achiziţii pentru echipamente medicale. Vom putea astfel să fim pregătiţi pentru o eventuală situaţie mai dificilă”, a declarat Mircea Geoană.

El a precizat că acum principala preocupare a NATO este ca această criză sanitară să nu se transforme într-una de securitate: „Principala prioritate a NATO a fost să fim siguri că această criză sanitară şi economică să nu se transforme într-una de securitate, că forţele noastre rămân vigilente şi că suntem gata să apărăm toţi aliaţii, un miliard de cetăţeni, împotriva oricărei ameninţări. Asta facem în fiecare zi”.

„Pandemia nu trebuie să ne conducă la ideea că provocări mai vechi au dispărut. Dimpotrivă, ele sunt amplificate. Rusia îşi continuă tiparul de comportament agresiv, cu campanii de dezinformare, cu atacuri cibernetice şi acţiuni militare. De asemenea, ea şi-a mărit masiv bugetul pentru Apărare, şi-a modernizat armata şi a crescut anvergura şi complexitatea exerciţiilor”, a ținut să avertizeze secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană: Rusia și-a menținut comportamentul agresiv și şi-a modernizat armata / Prioritatea NATO e ca această criză sanitară să nu devină una de securitate. România e un aliat vital

Geoană a lăudat rolul României în cadrul NATO

Geoană a mai ținut să sublinieze că România este „un aliat vital în NATO”, iar rolul țării noastre „ca pivot regional în apărarea şi descurajarea ameninţărilor care vin de la Est şi din alte zone este foarte, foarte important”. Totodată, el a lăudat România ca fiind „un campion sincer al integrării europene”.

Secretarul general adjunct al NATO a mai declarat că alocarea de către România a 2% din PIB pentru Apărare nu este o cheltuială, ci o investiție într-o Românie mai puternică și mai capabilă să-și apere interesele.

„NATO şi UE, UE şi NATO sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Evitând duplicări, evitând concurenţe inutile e un lucru firesc şi credibil de făcut pentru liderii și diplomații români. România este o naţiune esenţială, cu un rol unic şi cu o anvergură multiregională”, a mai afirmat Geoană.

Declarațiile au fost făcute într-un mesaj video transmis celor ce participă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.