Moldova, încotro? Peste trei milioane de oameni aleg duminică între Vest și Est (VIDEO)

Moldova, încotro? Peste trei milioane de oameni aleg duminică între Vest și Est (VIDEO)

Soarta Republicii Moldova se tranșează duminică. Peste trei milioane de oameni sunt aşteptaţi la urne, pentru a vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale între Maia Sandu și Igor Dodon. Pentru mulți, scrutinul echivalează cu o alegere nu doar între două persoane, două tipuri de abordări și două filosofii, ci între tot ceea ce reprezintă Vest și Est.

"Un politician prorus din Republica Moldova care a ameninţat să renunţe la cooperarea cu Uniunea Europeană are şanse mari să devină preşedinte. Victoria lui Igor Dodon ar consolida influenţa Moscovei în Europa de Est pe fondul ascensiunii politicienilor eurosceptici şi antisistem pe întregul continent.

Igor Dodon, care a pledat şi pentru recunoaşterea regiunii Crimeea ca parte a Rusiei, se confruntă cu Maia Sandu, un politician proeuropean, în primul scrutin prezidenţial cu vot direct organizat în Republica Moldova în 20 de ani. Scrutinul programat duminică în Republica Moldova coincide cu alegerile prezidenţiale din Bulgaria, unde favoritul militează tot pentru consolidarea relaţiilor cu Moscova", notează jurnaliștii de la Financial Times.

Maia Sandu are 44 de ani și studiat managementul la Academia de Studii Economice din Moldova. Ea mai are o diplomă de master la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova și încă o diplomă de master în administrație publică, la Harvard Kennedy School of Government din Statele Unite. A lucrat vreme de doi ani la Washington, unde a fost consilider al directorului executiv, apoi s-a întors acasă. A fost Ministru al Educației și a rezistat în mai multe guverne. În 2015, ea și-a lansat propria platformă politică de dreapta, ”În pas cu Maia Sandu”, care a devenit apoi Partidul Acțiune și Solidaritate.

Igor Dodon, candidatul Partidului Socialiştilor, este un economist, fost prim-viceprim-ministru şi ministru al Economiei şi Comerţului. În prezent, el este deputat în Parlament. Deși a fost ales pe listele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, el este acum președinte al Partidului Socialiștilor.

În primul tur, din 30 octombrie, Maia Sandu s-a situat la 10% în urma lui Igor Dodon.

Rolul președintelui este important în Republica Moldova. Acesta are dreptul de a întoarce legi în Parlament, de a dizolva Legislativul în unele condiții și de a numi premierul. Secțiile de vot se vor deschide la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

Zeci de mii de cetăţeni moldoveni care lucrează sau studiază în România sunt așteptați și ei la vot duminică.

Moldoveni din România, spargeţi ghinionul istoriei: Pe 13 noiembrie, VOTAŢI MAIA SANDU!

#DIRECT_ONE_04ne9i#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`