Rusia va permite locuitorilor din regiunile Zaporijia și Herson din sudul Ucrainei să solicite un pașaport rusesc printr-o „procedură simplificată ”, potrivit unui decret prezidențial publicat miercuri, potrivit Le Figaro.
Regiunea Herson a fost cucerită în întregime de armata rusă, în timp ce regiunea Zaporijia este parțial controlată de Moscova. Noile autorități ale celor două regiuni, desemnate de Kremlin, și-au exprimat deja dorința de a fi integrate în Rusia.
Decretul prezidențial în cauză se aplică, din 2019, și locuitorilor din teritoriile separatiste Lugansk și Donețk, ale căror armate respective participă alături de Moscova la lupta împotriva Ucrainei.
Câteva sute de mii de locuitori ai acestor teritorii separatiste au primit deja pașapoarte rusești. Luni, autoritățile pro-ruse din Herson au anunțat introducerea în regiune a monedei naționale ruse, rubla, alături de grivna ucraineană.
Un oficial regional numit de Moscova, Kirill Stremoussov, a spus că speră că regiunea va trece în întregime la ruble până la sfârșitul anului.
Autorități pro-ruse din regiunea Herson, cucerită de Moscova, au făcut luni moneda rusă, rubla, moneda oficială alături de grivna ucraineană.
Administrația civilă și militară pro-rusă a acestei regiuni situată în sudul Ucrainei a declarat că: „Regiunea devine o zonă cu două monede: rubla va circula la fel ca grivna. Companiile și antreprenorii pot afișa prețuri în ambele valute”.
„Cursul valutar este de două ruble pentru o grivnă”, a mai scris administrația într-o declarație pe contul său Telegram.
Conform administrației, prima sucursală a unei bănci rusești se va deschide „foarte curând” în Herson, capitala regională, și că „toți antreprenorii care doresc să facă acest lucru” își vor putea deschide un cont acolo.
Un oficial local a anunțat la sfârșitul lunii aprilie că rubla și grivna ar putea circula simultan într-o perioadă , înainte de o tranziție completă la moneda rusă. Această posibilitate nu a fost specificată luni de administrația regională pro-rusă.