Manifestaţie la Moscova ÎMPOTRIVA unui proiect de lege care pedepsește violența domestică

Manifestaţie la Moscova ÎMPOTRIVA unui proiect de lege care pedepsește violența domestică
Foto: Kevin Rothrock / Twitter

Circa 200 de oameni au protestat în Moscova față de un proiect de lege care pedepsește violența domestică, informează AFP.

Ei au răspuns la apelul unei organizaţii religioase, care susține că este împotriva violenţelor, dar consideră, în același timp, că legislaţia actuală le protejează suficient pe victime şi că noul text este contrar „valorilor familiale tradiţionale” din Rusia.

„Această lege face din familie un obiect. ONG-uri se vor putea amesteca în sânul familiilor şi împărţi. Este începutul destructurării familiei”, a declarat Andrei Kormuhin, organizatorul manifestaţiei.

La rândul său, Maxim Riumanţev, tatăl mai multor copii, a susținut că, pentru a scădea numărul de acte de violență, este necesar „să se scadă violenţa de pe ecranele televizoarelor şi Internet, care educă o generaţie pregătită să facă rău”.

Proiectul în cauză este pregătit de către o deputată din Partidul Rusia Unită, aflat la putere. Ea vrea să introducă proiectul în Parlament până la sfârşitul anului.

În 2017, violențele domestice au fost scoase în mare parte de sub incidenţa penală. Doar câțiva oficiali au recunoscut apoi că aceasta a fost o „greșeală”.

Tags: