Externe
Un oficial local din Muntenegru a refuzat să foloseasca un autoturism Dacia, susținând că „mașinile românești nu sunt potrivite pentru un președinte municipal”, informează postul B92.
„O mașină ca Dacia nu este potrivită pentru un președinte municipal”, a explicat președintele Consiliului municipal din Petnjica, Adnan Muhovici, adăugând că o astfel de mașină ar fi potrivită pentru „poliția locală și pentru (vânzatorii de) aspiratoare Rainbow”.
Muhovici primise Dacia drept cadou de la un om de afaceri sloven Izet Rastoder, dar a preferat să folosească un Opel.
Rastoder i-a transmis lui Muhovici, prin intermediul presei, „să returneze mașina dacă nu i se potrivește”.