Opozantul Aleksei Navalnîi a fost eliberat: Acesta a fost trimis după gratii pentru că a organizat manifestaţii împotriva lui Vladimir Putin

Opozantul Aleksei Navalnîi a fost eliberat: Acesta a fost trimis după gratii pentru că a organizat manifestaţii împotriva lui Vladimir Putin

Aleksei Navalnîi, cel mai mare opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost eliberat din închisoare după o lună şi jumătate pe care a primit-o în două condamnări succesive date pentru că a organizat manifestaţii antiguvernamentale, informează Reuters.

La 28 august, el a fost condamnat la 30 de zile de închisoare pentru o manifestaţie neautorizată în ianuarie, când i-a îndemnat pe ruşi să boicoteze alegerile prezidenţiale din 18 martie.

Navalnîi a acuzat autorităţile că l-au trimis la închisoare pentru a-l împiedică să demonstreze, la 9 septembrie, împotriva unui plan guvernamental de reformă a sistemului de pensii, în timp ce aveau loc alegeri locale.

La 24 septembrie, abia ieşit de pe porţile închisorii, Aleksei Navalnîi a fost arestat din nou şi condamnat la alte 20 de zile de închisoare pentru că lansase un apel la manifestaţii împotriva extrem de nepopularei reforme a sistemului de pensii.

Aleksei Navalnîi a devenit principala figură a opoziţiei ruse de la amplele proteste în 2011 şi 2012. Numeroase manifestaţii, printre cele mai importante organizate recent în Rusia, au avut loc la apelul său, iar retorica sa anticorupţie are ecou mai ales în rândul tinerilor care îl urmăresc pe internet.

Navalnîi, care a fost împiedicat să participe la alegerile prezidenţiale din martie, fusese deja închis pentru o lună în iunie, după ce organizase proteste împotriva lui Vladimir Putin, înainte ca acesta să-şi preia funcţia în luna mai pentru un al patrulea mandat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
17:31 - Nicolae Ciucă, bilanț la 6 luni de guvernare: Avem cea mai mare creștere economică din UE / Am oferit românilor măsuri ce fac posibilă continuarea investițiilor și protejarea celor vulnerabili (VIDEO)
17:10 - Ambasadorul României în SUA, despre atacul din Texas:„Lumea e îngrozită de ce s-a întâmplat” /Membri ai comunității de români dețin arme
17:09 - Nicolae Ciucă, îndemn pentru aleșii locali liberali: Trebuie să fim aproape de oameni și să răspundem preocupărilor lor. PNL are soluții și își revigorează viața de partid (VIDEO)
16:47 - Nicolae Ciucă: Administrațiile liberale sunt un model în Europa Centrală și de Est / Avem la dispoziție 90 de miliarde, bani europeni. E nevoie de descentralizare și eficiență (VIDEO)
16:44 - Fostul director de Formula 1, Bernie Ecclestone, arestat pentru că deținea o armă în timpul îmbarcării unui zbor spre Elveția
16:32 - Nicolae Ciucă: Succesele din administrație s-au convertit în încredere în politicienii liberali. Faptul că PNL e zi la guvernare se datorează și realizărilor aleșilor locali ai partidului (VIDEO)
16:22 - Parchetul European anchetează modul în care au fost cheltuiți banii din proiectul ITI Delta Dunării. Percheziții în 15 locații. Prejudiciul calculat de procurori
16:21 - Adrian Mititelu ar urma să iasă din închisoare. Fiul său a anunțat că patronul FCU Craiova a câștigat procesul la Curtea Constituțională
15:58 - Maria Zaharova, supărată foc pe YouTube. Ministerul de Externe rus vine cu o răzbunare
15:55 - Bolurile de Supă din Carton,Cea Mai Bună Soluție Pentru un Viitor Eco Friendly