Navele militare americane s-au întors în strâmtoarea Taiwan pentru prima dată de la tensiunea stârnită de vizita lui Nancy Pelosi

Navele militare americane s-au întors în strâmtoarea Taiwan pentru prima dată de la tensiunea stârnită de vizita lui Nancy Pelosi
Sursa foto: Hepta

Două nave de război ale marinei americane au intrat în apele internaționale din strâmtoarea Taiwan, pentru prima dată de la escaladarea tensiunii cu China pricinuită de prezența președintelui Camerei SUA, Nancy Pelosi în Taiwan, potrivit cnn.com. 


În ultimii ani, navele de război americane și europene au traversat strâmtoarea, spre indignarea guvernului de la Beijing. Chinezii consideră Taiwan-ul o parte a țării lor și au lansat exerciții militare în apropierea insulei în luna august 2022.
Vizita lui Pelosi a fost considerată de SUA o încercare de a sprijini Taiwanul.

„Forţele militare americane vor continua să zboare, să navigheze şi să efectueze activităţi oriunde aceste lucruri sunt permise de dreptul internaţional. Acest lucru include tranzitul aerian şi maritim clasic în zone din Strâmtoarea Taiwan, în următoarele săptămâni”, a transmis Kurt Campbell, coordonatorul Casei Albe pentru zona Indo-Pacifică, imediat după reacția exagerată a Chinei.

China nu a exclus niciodată folosirea forței pentru a aduce Taiwanul sub controlul său. În replică, Taiwanul spune că China nu a condus niciodată insula și, prin urmare, nu are dreptul să o revendice și că doar cei 23 de milioane de oameni ai săi pot decide viitorul lor.