Navele ruse din Marea Neagră, în pericol: Franța intenționează să ofere Ucrainei rachete anti-navă Exocet. Cum ar putea schimba evoluția războiului

Navele ruse din Marea Neagră, în pericol: Franța intenționează să ofere Ucrainei rachete anti-navă Exocet. Cum ar putea schimba evoluția războiului
Foto simbol: Hepta.ro / Sputnik / Ria Novosti

Ministrul Forțelor Armate ale Franței, Sebastien Lecornu, a declarat că țara sa va preda Ucrainei vehicule blindate de transport de trupe VAB de producție franceză. Rachetele antinavă Exocet sunt, de asemenea, luate în considerare pentru înarmarea Ucrainei.

Armele furnizate de Franța care ar putea schimba războiul din Ucraina

Acest lucru a fost raportat de CNN cu referire la interviul ministrului pentru Le Parisien. Exocet este o rachetă anti-navă construită în Franța, ale cărei versiuni pot fi lansate de pe nave de suprafață, submarine, elicoptere și avioane.

Racheta, relativ compactă, a fost concepută pentru a lovi nave de război de dimensiuni mici și medii (de exemplu, fregate, corvete și distrugătoare), deși efectuare unor lovituri multiple o face să fie eficientă şi împotriva navelor de dimensiuni mai mari, cum ar fi portavioanele.

Racheta este produsă în majoritatea versiunilor de gigantul european MBDA și este ghidată inerțial în timpul zborului. Ea activează sistemul de ghidare radar activ la sfârșitul zborului pentru a-și găsi și lovi ținta. Ca o contramăsură la sistemele de apărare antiaeriană, racheta menține o altitudine destul de joasă în timp ce se apropie de ținta, rămânând la doar unul sau doi metri deasupra nivelului mării.

Noua rachetă ar putea să schimbe semnificativ războiul la Marea Neagră, având în vedere cât de vulnerabile sunt naveșe de război ruse. Forțele ucrainene au lovit remorcherul rus Spasatel Vasili Bekh cu două rachete antinavă Harpoon donate de Occident. Londra a vorbit despre capacitatea Rusiei de a proiecta forță maritimă în nord-vestul Mării Negre, o capacitate despre care spune că a fost în mare parte neutralizată de apărarea costieră ucraineană.

„Pe 17 iunie 2022, forțele ucrainene au revendicat prima lor utilizare cu succes a rachetelor antinavă Harpoon donate de Occident asupra forțelor maritime ruse. Ținta atacului a fost aproape sigur remorcherul naval rusesc Spasatel Vasili Bekh, care ducea arme și personal pe Insula Șerpilor în nord-vestul Mării Negre”, a precizat Ministerul britanic al apărării, marți, într-o actualizare a informațiilor despre felul în care decurge războiul din Ucraina.

Înzestrarea semnificativă a trupelor ucrainene

Potrivit lui Sebastien Lecornu, aprovizionarea cu vehicule blindate pentru armata ucraineană va fi semnificativă.

„Pentru a se deplasa rapid în zonele aflate sub focul inamicului, armata are nevoie de vehicule blindate”, a spus ministrul francez.

„Franța va furniza un număr semnificativ de vehicule de tip VAB, care sunt în serviciu”, a adăugat el.

Lecornu nu a fost informat când vor începe livrările. El a menționat că Franța are în vedere și trimiterea de rachete antinavă Exocet de fabricație franceză în Ucraina.

VAB — transport de personal blindat pe roți, a fost dezvoltat de producătorii francezi Saviem și Renault la începutul anilor 1970 și a fost folosit pentru prima dată în 1976.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`