Ministerul de Externe transmite că autoritățile din Polonia au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul acestei țări, în contextul pandemiei de coronavirus. Noile măsuri vor fi în vigoare până pe data de 17 ianuarie.
Astfel,persoanele care sosesc în Polonia din statele membre ale Uniunii Europene, deci și din România, prin intermediul transportului organizat (cu avionul sau autocarul),trebuie să intre în carantină la o locație declarată la sosire, pentru 10 zile. Costurile carantinei vor fi suportate de persoanele respective.
La intrarea pe teritoriul Poloniei, ele trebuie să transmită autorităților și adresa la care vor efectua carantina şi un număr de telefon de contact. Persoanele în cauză trebuie să se deplaseze de îndată la locul specificat. Perioada de 10 zile de carantină va fi calculată începând cu ziua următoare intrării pe teritoriul polonez.
Ministerul de Externe mai informează că, tot până pe 17 ianuarie, transportul feroviar internațional de călători e suspendat.
Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varșovia: +48 22 628 31 56, +48 22 622 25 70, +48 22 622 25 20
De asemenea, cei care se confruntă cu o situație dificilă, specială pot suna la +48 694 486 683, telefonul de urgență al misiunii diplomatice.