Noi dezvăluiri în cazul naufragiului navei Costa Concordia: Căpitanul vasului mai provocase un accident naval în 2010!

Noi dezvăluiri în cazul naufragiului navei Costa Concordia: Căpitanul vasului mai provocase un accident naval în 2010!
Documentarul realizat în urma tragediei de pe nava Concordia, scufundată în largul coastei de vest a Italiei, scoate la iveală amănunte inedite despre modul în care pasagerii au găsit salvarea. Apar noi...

Documentarul realizat în urma tragediei de pe nava Concordia, scufundată în largul coastei de vest a Italiei, scoate la iveală amănunte inedite despre modul în care pasagerii au găsit salvarea. Apar noi informaţii şi despre căpitanul vasului. Acesta a mai avut un accident naval în 2010, într-un port din Germania.

Ultimele dezvăluiri arată că Francesco Schettino, căpitanul de pe Costa Concordia, a mai avut un accident în Germania, după ce a intrat cu viteză prea mare în port.

În ceea ce privește naufragiul navei Concordia, vântul a fost salvarea pentru cele câteva mii de pasageri aflați la bord. Aceasta este concluzia criminaliştilor americani, care au fost trimişi să găsească o explicaţie pentru tragedie.

Experţii spun că presiunea atmosferică a ajutat vasul să ajungă mai aproape la ţărm. Acest lucru nu a împiedicat însă ca 32 de persoane să-şi piardă viaţa, iar alte câteva zeci de persoane să fie rănite.

Între timp, audierile preliminare în cazul naufragiului navei Concordia au început. Acestea se desfăşoară în oraşul Grosseto din Toscana, în clădirea unui teatru, pentru ca toate rudele victimelor să poată participa.

Alte câteva sute de pasageri ai navei vor depune mărturie. Însă părerile oamenilor cu privire la vinovăţia lui Schettino rămân împărţite.

Sute de avocaţi, consultanţi, membrii ai echipajului, pasageri şi rudele victimelor s-au adunat la Grosseto pentru a participa la audierile preliminare în cazul naufragiului Costa Concordia.

Cea mai importantă persoană din dosar, căpitanul Francesco Schettino, nu a venit, el aflându-se în arest la domiciliu. Avocaţii acestuia au precizat că nu va participa deoarece se teme pentru siguranţa sa. Bărbatul este acuzat de omor din culpă şi abandonarea navei.

Este abia începutul, prima audiere, nu ne aşteptăm la multe. Dar credem că investigaţia trebuie să continue în toate direcţiile şi depunem eforturi pentru a arăta că nu a fost pentru prima dată când navele companiei Costa se apropie atât de mult de insulă”, a declarat unul dintre avocați lui Schetinno.

În timp ce rudele îndurerate cer justiţiei italiene să facă dreptate, locuitorii oraşului natal al lui Schettino par să fie de partea căpitanului.

Accidente de acest fel se întâmplă, din păcate. Am lucrat pe nave şi ştiu că atunci când te afli pe mare, când navighezi, aceste lucruri se pot întâmpla. Nu contează cine este vinovat sau nu„, spune aceștia.

Înainte să fie înghiţită de apele coastei de vest a Italiei, nava Concordia era cel mai mare vas de croazieră italian. Cântărea peste 114 mii de tone şi avea aproape 300 de metri lungime. Turiştii aveau la dispoziţie cinci restaurante, 13 baruri şi 1.500 de cabine de cazare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă