Nostradamus al zilelor noastre are o viziune sumbră. Ce spune despre echipajul submersibilului Titan

Nostradamus al zilelor noastre are o viziune sumbră. Ce spune despre echipajul submersibilului Titan
Sursa Foto: Instagram/ @athos_salome

„Nostradamus cel nou”, brazilianul care a făcut o serie de predicții, a vorbit și despre echipajul submersibilului Titan, dispărut în adâncuri de patru zile. Athos Salomé spune că „doar un adevărat miracol” îi poate ține în viață pe cei cinci membri.

Viziunile lui „Nostradamus cel viu” despre echipajul submersibilului Titan

Athos Salomé, supranumit „Nostradamus al zilelor noastre”, care a prezis pandemia de Covid-19 și moartea Reginei Elisabeta a II-a, susține că viitorul celor de la bordul submarinului Titan al companiei OceanGate Expeditions „rămâne incert”, potrivit Daily Star.

În ceea ce privește evoluția situației din Atlantic, el a explicat: „În timp ce misterul dispariției submarinului OceanGate persistă, apar mai multe posibilități, fiecare învăluită în incertitudine și speculații. Fie că este vorba de un accident tragic, de o intervenție umană, de o întâlnire cu necunoscutul sau de un eveniment cosmic, fiecare ipoteză oferă o perspectivă intrigantă asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu nava și cu echipajul său”.

Mai mult decât atât, acesta a spus că, în condițiile în care oxigenul pentru cei cinci oameni de la bord se diminuează, „marea devine un câmp de luptă”.

Acesta are încredere că Titan va fi găsit. „Valurile turbulente și curenții înșelători nu sunt obstacole” pentru echipele de salvare, a spus el.

„Ei urmăresc urmele lăsate de posibilele epave, analizează citirile seismice și urmăresc indiciile lăsate de curenții oceanici. Fiecare pistă, oricât de mică ar fi, este o licărire de speranță în mijlocul întunericului vast al oceanului”, a mai transmis Athos Salomé.

Chiar și așa, brazilianul se teme că nava ar putea să nu fie găsită la timp: „Cu toate acestea, doar un adevărat miracol poate ține în viață echipajul”.