Iranul nu are planuri de represalii imediate împotriva Israelului, a declarat vineri un oficial iranian pentru Reuters, la câteva ore după ce mai multe surse au declarat că Israelul a lansat un atac pe teritoriul iranian.
„Sursa străină a incidentului nu a fost confirmată. Nu am fost atacați extern, iar discuția înclină mai mult spre infiltrare decât spre atac”, a declarat oficialul iranian sub condiția anonimatului.
Potrivit Reuters, un analist iranian a mai spus vineri la televiziunea de stat că mini-dronele doborâte de apărarea antiaeriană din Isfahan au fost pilotate de „infiltrați din interiorul Iranului”.
Între timp, ministrul de dreapta israelian Ben Gvir a postat vineri pe X un singur cuvânt: „Slăbuț!”
Miniștrii de externe G7 se întâlnesc pentru a discuta răspunsul lor la atacul Israelului asupra Iranului de aseară, potrivit unui ministru britanic înalt.