Numărul de turiști străini care au vizitat Republica Moldova în prima jumătate a înregistrat o creștere uriașă comparativ cu anul precedent. Astfel, țara vecină a reușit să se claseze în top 3 destinații turistice din punct de vedere al performanțelor obținute în prima jumătate a lui 2025.
Comparativ cu anul 2019, un etalon în turismul internațional și ultimul an înainte de pandemia de COVID-19, numărul de turiști care au intrat în Republica Moldova în prima jumătate a anului 2025 a crescut cu 62%.
Conform cifrelor Organizației Mondiale a Turismului, clasamentul este deschis de Albania și Uzbekistan. Republica Moldova se află pe locul al treilea, urmată de Malta, Andorra, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Danemarca și Grecia.
,,Aceste rezultate confirmă potențialul Moldovei de a deveni o destinație tot mai atractivă pe harta turismului european, o destinație autentică, sigură și orientată spre durabilitate”.
,,Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Ministerul Culturii al Republicii Moldova si în colaborare cu asociațiile de profil din domeniul turismului, autoritățile publice locale si partenerii internaționali, continuă eforturile de dezvoltare sustenabilă și promovare inteligentă a turismului, în conformitate cu Calea de Tranziție în Turism a Uniunii Europene si cu prioritățile World Tourism Organization (UNWTO)”, a declarat Oficiului Național al Turismului (ONT) din Republica Moldova, într-o postare pe Facebook.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS) din Republica Moldova, peste 37.000 de turiști au ajuns în țara vecină în perioada ianuarie–iunie 2025. Asta înseamnă o creștere de aproape 45% a numărului de străini care vizitează țara, în comparație cu aceeași perioadă a lui 2024.
,,În ianuarie-iunie 2025 s-a înregistrat creșterea numărului persoanelor străine, care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism și tur-operatoare – cu 44,8% față de ianuarie-iunie 2024 și a constituit 37,1 mii vizitatori. Majoritatea vizitatorilor (circa 95,0%) au fost excursioniști (vizitatori de o zi), care au sosit în scopuri de odihnă, recreere și agrement”, a informat BNS.
Cei mai mulți turiști care vizitează Republica Moldova, mai exact 65%, sunt români. Clasamentul continuă cu italienii, care reprezintă 21,7% din străinii care ajung în țara vecină, și turcii – 2,0%. Nu numai numărul de vizitatori a crescut, ci și numărul de zile petrecute în vacanță.
,,În ianuarie-iunie 2025 față de ianuarie-iunie 2024 s-a înregistrat creșterea atât a numărului de turiști-zile (de 1,6 ori), cât și durata medie a sejurului în țară a turiștilor străini – de la 4,0 zile la 4,7 zile”, au conchis angajații Biroului Național de Statistică.
Însă, toate aceste date nu sunt reprezentative pentru numărul total de turiști, ci doar pentru cei care au apelat la servicii turistice pentru a vizita Republica Moldova.