Criminaliștii și procurorii din Berlin investigau sâmbătă un dispozitiv care a fost găsit și neutralizat într-o clădire rezidențială din districtul Steglitz, imobil în care locuiesc angajați ai agenției ruse de presă de stat, RIA, a anunțat poliția germană, potrivit Reuters.
Dispozitivul a fost depistat vineri, iar anchetatorii analizează cât de periculos era și pe cine viza, a precizat un purtător de cuvânt de la poliția din Berlin. El spune că vor fi oferite și alte detalii în cursul zilei de sâmbătă.
Ambasada Rusiei la Berlin susține că o sticlă ar fi fost aruncată vineri într-unul dintre geamurile clădirii și că, cu ocazia investigațiilor ulterioare, a fost descoperită o bombă improvizată. Diplomații ruși au precizat că dispozitivul a fost identificat și dezactivat.
Agenția rusă de presă de stat RIA susține că avea jurnaliști care locuiau în clădire.
Ministerul rus al afacerilor externe a solicitat sâmbătă autorităților din Germania și din alte state UE și NATO să ia măsuri pentru a-i proteja pe jurnaliștii ruși și pe familiile lor din străinătate.
„Vedem asta ca pe o consecință directă a hărțuirii presei ruse și angajaților săi dezlănțuite în Occident. Decizia politizată pentru a deconecta media rusă de la undele radio din Uniunea Europeană a fost precursorul intimidării lor fizice, chiar până la eliminarea lor”, spune Moscova.
Mai multe televiziuni ruse au fost interzise în statele occidentale, fiind acuzate că răspândesc propagandă în legătură cu invazia rusă în Ucraina. Federația Rusă susține că acțiunile sale din țara invadată sunt o „operațiune specială” menită să o dezarmeze și să o „denazifice”, însă Kievul și Occidentul au respins poziția rusă drept una lipsită de sens și au denunțat războiul drept un act neprovocat de agresiune.
RT și Sputnik au fost interzise în Uniunea Europeană pe 2 martie.
„Manipularea sistematică a informației și dezinformarea de către Kremlin este aplicată ca instrument operațional în asaltul său asupra Ucrainei”, spunea la acea vreme șeful diplomației europene, Josep Borrell.