O femeie din Emiratele Arabe Unite (UAE) s-a trezit dintr-o comă lungă de aproape trei decenii în care intrase în urma unui grav accident de maşină ce a avut loc în 1991, relatează BBC.
Ba mai mult decât atât, femeia pare să aibă parte de o recuperare caracterizată de medici drept „miraculoasă”.
În urma accidentului din 1991, atunci când avea 32 de ani, femeia a suferit leziuni grave la nivelul creierului. Ea încercase să-şi protejeze fiul de doar patru ani de impact, luându-l înbraţe în cu doar câteva momente înainte de impact.
„Mama stătea cu mine pe scaunul din spate. Când şi-a dat seama că va avea loc accidentul, m-a luat în braţe pentru a mă proteja de impact”, a declarat Omar Webair, fiul femeii, acum în vârstă de 31 de ani – aproape cât avea mama lui la data producerii accidentului.
În urma accidentului, femeia a fost internată la un spital din Londra, ai cărui medici au spus că deşi se afla într-o stare vegetativă, ea putea simţit durere. În anii care au urmat,a trecut prin mai multe spitale, în tot acest timp fiind hrănităprintr-un tub şi fiindu-i stimulată musculatura pentru a fi încetinitprocesul deatrofiere.
„Nu am renunţat la ea pentru că întotdeauna am avut un sentiment că într-o zi se va trezi”, a adăugat fiul femeii.
În timpul unei dispute ce avea loc chiar în camera ei de spital, femeia a reacţionat.
„Făcea sunete ciudate şi i-am chemat pe doctori să o examineze, ei spunând că totul e în regulă. Ulterior, trei zile mai târziu, m-am trezit în timp ce cineva îmi spunea numele. Era ea! Îmi spunea numele, zburam de bucurie, timp de mulţi ani am visat la acest moment şi numele meu a fost primul cuvânt pe care l-a zis”, a mai spus Omar Webair.
Între timp, femeias-a întors în Abu Dhabi unde urmează un tratament de recuperare, preponderent pentru musculatura puternic afectată de lipsa de mişcare.