Peste 50 de milioane de americani s-au confruntat miercuri, 22 februarie cu rafale puternice de vânt și zăpada abundentă de până la 60 cm. Fenomenul aflat sub incidența avertizărilor meteo a dus la închiderea a sute de școli, la întârzierea sau anularea a mii zboruri și a îngreunat circulația rutieră, relatează Reuters.
Furtuna s-a deplasat pe o porțiune largă din vest, nord și est, rafalele de vânt ajungând până la 97 km/h în unele regiuni, potrivit Serviciului Național de Meteorologie.
În orașul Sioux Falls, Dakota de Sud, s-au depus aproximativ 43 cm de zăpadă, vântul a suflat cu până la 72 km/h și temperaturile au ajuns la -5 grade Celsius.
În estul Americii, furtuna a dus un amestec de zăpadă, care a produs polei și a îngreunat deplasările. Nici California nu a scăpat de vremea rea. În vestul său a fost emisă o avertizare rară de viscol pentru munții din comitatul Los Angeles. Ultima de acest fel a avut loc în 1989.
În est, furtuna a dus un amestec de zăpadă și polei. Vremea extremă a lovit și California, în vest, o avertizare rară de viscol fiind emisă pentru munții din comitatul Los Angeles, prima de acest fel din 1989.
Liniile electrice acoperite de gheață și copacii căzuți ar putea provoca întreruperi de energie electrică până joi în vestul mijlociu al SUA, a declarat Frank Pereira, un meteorolog de la Centrul de predicție meteo al serviciului meteorologic din College Park, Maryland.
„Călătoriile vor fi aproape imposibile”, a avertizat meteorologul.
Printre cele mai afectate orașe din Midwest se numără Minneapolis, unde se așteaptă aproximativ 50 cm de zăpadă și rafale de 72 km/h. Aproape 30.000 de elevi vor face ore online până la sfârșitul săptămânii, iar în state precum Dakota, Colorado și Wyoming, zeci de districte școlare au anulat cursurile. Furtuna a perturbat și cursele aeriene, aproximativ 3.500 de zboruri fiind întârziate sau anulate la nivel național.
În același timp, o ploaie înghețată a afectat zone din centrul statului Iowa, din Chicago și până în sudul Michiganului.
„Ne pregătim pentru ceea ce va fi probabil una dintre cele mai mari furtuni de zăpadă din istoria statului Minnesota”, a declarat primarul din orașul St. Paul, Melvin Carter.
Experții spun că frecvența și intensitatea din ce în ce mai mare a acestor furtuni sunt indicii clare ale schimbărilor climatice. În timp ce Coasta de Est a avut parte de o iarnă relativ blândă, zonele de câmpie din nord au trecut printr-o iarnă extremă, atât din punctul de vedere al ninsorilor, cât și al temperaturilor, potrivit serviciului meteorologic.