Externe
O școală din Paris a fost ocupată de 150 de imigranți, aceștia neavând niciun fel de autorizație, potrivit Express.
Imigranții au transformat unitatea de învățământ într-un refugiu. Aceștia spun că în acea școală au tot ce le lipsea în taberele pentru migranți: apă curentă, electricitate și gaz.
Autoritatile locale au numit actul refugiaților ca fiind o „ocupație sălbatică”.
„Ați vazut condițiile în care trăiesc, sunt inumane. Vrem să ne fie acordat puțin respect, de aceea am decis să ne instalăm în școală”, a declarat un imigrant pentru France24.
Școala se află în renovare, dar, în curând, aici se vor întoarce elevii care au fost relocați pe perioada lucrărilor.