Oficiali militari nord-coreeni, surprinși râzând în hohote în spatele lui Kim Jong-Un. Unii analiști se tem de noi execuții (FOTO)

Oficiali militari nord-coreeni, surprinși râzând în hohote în spatele lui Kim Jong-Un. Unii analiști se tem de noi execuții (FOTO)
Foto: Yonhap News Agency

Kim Jong Un este recunoscut pentru faptul că își execută subordonații sub pretextul lipsei de loialitate. Cel mai recent, şeful Statului Major al armatei nord-coreene, a fost executat cu un tun de artilerie sub acest pretext, pentru că ar fi adormit în timpul unui discurs ținut de liderul suprem. Dat fiind această reputație, există temerea că Jong-Un ar putea să-i execute și pe mai mulți oficiali militari, care au fost surprinși într-o fotografie râzând în hohote în spatele dictatorului.

Kim Jong Un a vizitat zilele trecute o fermă din apropierea capitalei, transmite Mediafax. Cu această ocazie, el a fost fotografiat în timp ce râde la intrarea în fermă și apoi uitându-se la roșii, dar și oficialii militari prezenți par să râdă zgomotos în spatele dictatorului. Dacă unii analiști consideră că aceștia au zâmbit forțat la glumele lui Kim Jong-Un, alții se tem că ar putea urma noi execuții, așa cum s-a mai întâmplat până acum.