Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează, luni, că un “o soluție miraculoasă” împotriva Covid-19 s-ar putea să nu fie găsită niciodată. Asta deși se lucrează intens la dezvoltarea unui vaccin.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că mai multe vaccinuri sunt în faza 3 de testare, dar o soluție “miraculoasă” s-ar putea să nu vină niciodată.
„Mai multe vaccinuri se află acum în faza 3 a unor studii clinice şi sperăm cu toţii că vom avea câteva vaccinuri eficiente, care să îi ajute pe oameni să nu se infecteze. Totuşi, nu există nicio soluţie miraculoasă în acest moment – şi este posibil ca ea să nu fie găsită niciodată”, a adăugat directorul OMS, potrivit Reuters.
Totodată, acesta a îndemnat la purtarea măștiid e protecție și a respectării regulilor sanitare impuse de autorități.
„Mesajul nostru către oameni şi către guverne este clar: ‘Faceţi cu toţii toate aceste lucruri'”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă organizată în format virtual la sediul OMS din Geneva.
El a mai spus că măştile sanitare ar trebui să devină un simbol al solidarităţii în lume.
Directorul general al OMS le-a îndemnat pe femeile care au devenit mame de curând să continue să îşi alăpteze bebeluşii, chiar dacă ele au fost diagnosticate cu COVID-19, întrucât, în cazurile lor, beneficiile depăşesc substanţial riscurile de infectare.
Vaccinarea împotriva gripei sezoniere devine în acest an mai importantă ca oricând, în contextul pandemiei de coronavirus. Specialiștii din domeniul sănătății îndeamnă oamenii, în special vârstnicii și alte persoane vulnerabile să se vaccineze împotriva gripei sezoniere pentru a reduce riscul de infectare. În caz contrar, cei care se infectează și cu COVID se vor confrunta cu fenomenul COVID-flu.
Reprezentanții medicilor de familie au precizat pentru B1.RO că și în acest an campania de vaccinare ar urma să se desfășoare începând cu luna octombrie, iar dozele de vaccin urmează să sosească în septembrie. De altfel, pe data de 15 septembrie ar urma să fie livrate primele doze de vaccin pentru copiii foaret mici.
Potrivit acestora, Ministerul a comandat 3 milioane de doze de vaccin, însă a achiziționat până acum doar 2 milioane de doze, urmând ca pentru restul să găsească soluții.
“Cei de la Minister au comandat circa 3 milioane de doze, au achiziționat circa 2 milioane, urmând ca pentru restul dozelor să continue demersurile, pentru că solicitările vor fi, într-adevăr foarte mari. Se estimează că vor fi mai mari decât în alți ani solicitările”, au mai precizat reprezentanții medicilor de familie, contactați de B1.RO.
În acest an, stocurile devaccin antigripal se vor baza în continuare pe importuri, în condițiile în care, în România se va produce din nou vaccinul antigripal,începand abia cu anul 2021, de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico Militară ”Cantacuzino”.