Grupul energetic austriac OMV a transmis vineri că se alătură altor companii europene care fac plăţi în euro la Gazprombank pentru gazul rusesc, susținând că nu se aşteaptă la probleme în urma conversiei în ruble, informează Reuters.
„Am implementat acum un proces de plată care să respecte sancţiunile, acesta va asigura plata livrărilor de gaze în timp util. Considerăm îndeplinite obligaţiile noastre de plată cu transferul sumei în euro”, a declarat un purtător de cuvânt al OMV.
După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.
Oficialii UE au transmis statelor membre săptămâna aceasta că pot continua să cumpere gaz rusesc, fără a încălca sancțiunile impuse Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.
De asemenea, sancţiunile Uniunii Europene nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată.
Liderul de la Kremlin a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după războiul provocat în Ucraina, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti, potrivit sursei citate.