ONU i-a îndeplinit dorința lui Elon Musk. Un plan în valoare 6 miliarde de dolari a fost livrat CEO-ului Tesla pentru a pune capăt foametei mondiale

ONU i-a îndeplinit dorința lui Elon Musk. Un plan în valoare 6 miliarde de dolari a fost livrat CEO-ului Tesla pentru a pune capăt foametei mondiale
Elon Musk, CEO Tesla

Directorul Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite a prezentat un plan de a cheltui 6,6 miliarde de dolari pentru a combate foamea în lume – un răspuns direct la o discuție cu CEO-ul Tesla, Elon Musk, care a susținut că va vinde acțiunile Tesla, dacă Programul Alimentar Mondial va furniza un plan de combatere a foametei mondiale și modul în care vor fi banii cheltuiți, arată publicația CNN.

Răspunsul ONU a sosit

David Beasley, directorul programului alimentar al ONU și fost guvernator republican al Carolinei de Sud, a postat luni pe Twitter un link către un „rezumat executiv” de 1.000 de cuvinte .

Acesta prezintă modul în care ONU ar folosi 6,6 miliarde de dolari în mese și vouchere pentru a hrăni peste 40 de milioane de oameni din 43 de țări care sunt „în pragul foametei” – evitând astfel ceea ce PAM numește o „catastrofă” care se profilează.

În documentul postat de Beasley, PAM propune să aloce 3,5 miliarde de dolari pentru a cumpăra și livra alimente direct, 2 miliarde de dolari „pentru numerar și vouchere alimentare (inclusiv taxele de tranzacție) în locuri în care piețele pot funcționa” și să cheltuiască alte 700 de milioane de dolari pentru a gestiona noi programe alimentare. care sunt „adaptate la condițiile din țară” și asigură „asistența pentru cei mai vulnerabili”.

„Lumea este în flăcări”

Alte 400 de milioane de dolari ar fi folosite pentru gestionarea operațiunilor, administrarea și coordonarea lanțului de aprovizionare.

„Lumea este în flăcări”, a scris Beasley . „Am avertizat despre furtuna perfectă din cauza Covid, conflictului, șocurilor climatice și acum, costurile în creștere ale lanțului de aprovizionare.

Beasley a spus că acordarea de 6 miliarde de dolari, sau 2% din valoarea netă a lui Musk, ar putea ajuta la rezolvarea foametei în lume.