Papa Francisc a băut ceai din frunze de coca în avionul cu care a călătorit din Ecuador spre Bolivia

Papa Francisc a băut ceai din frunze de coca în avionul cu care a călătorit din Ecuador spre Bolivia
Foto: haaretz.com

Papa Francisc a băut miercuri un ceai făcut din frunze de coca, muşeţel şi anason, în avionul cu care a călătorit din Ecuador spre Bolivia, informează CBS News, citând o stewardese care l-a servit pe Suvernul Pontif.

„Mi-a cerut ‘trimate’, care este de asemenea foarte comun în Argentina”, a spus stewardesa.

Și jurnaliștii care călătoresc alături de Papa Francisc au primit „trimate”, precum şi ceai făcut doar din frunze de coca, care are un gust asemănător ceaiului verde.

Ceaiul din frunze de coca este un remediu comun pentru răul de altitudine în munţii Anzi. De altfel, aeroportul din La Paz este cel mai înalt din lume, fiind situat la peste 3.900 de metri altitudine.

Frunzele de coca sunt principalul ingredient al cocainei, dar mestecarea lor sau consumul sub formă de infuzie sunt legale şi răspândite în America de Sud.

La sosirea în Bolivia, Papa Francisc a fost întâmpinat de președintele Evo Morales, care i-a oferit un săculeţ tradiţional în care se ţin frunzele de coca.

În cursul ceremoniei de primire de la aeroport Papa le-a cerut bolivienilor, cei mai săraci sud-americani, să construiască o societate care nu îi abandonează pe cei săraci şi dezavantajaţi.

Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau