Patru bărbați, dați jos din avion pentru că arătau ca musulmanii: Acum solicită American Airlines despăgubiri de 9 milioane de dolari (FOTO)

Patru bărbați, dați jos din avion pentru că arătau ca musulmanii: Acum solicită American Airlines despăgubiri de 9 milioane de dolari (FOTO)
Foto: theyeshivaworld.com

Doi cetățeni ai Bangladesh-ului, un indian și un arab au intentat un proces în care cer despăgubiri de 9 milioane de dolari după ce American Airlines le-au cerut să renunțe la un zbor Toronto-New York pentru că apariția lor a panicat căpitanul aeronavei.

Cei patru bărbați și-au petrecut câteva zile la Toronto, în decembrie. Când au vrut să se întoarcă la Brooklyn ei au schimbat bilete pentru a zbura împreună. Din nefericire, nu a fost cea mai înțeleaptă alegere pentru că echipajul le-a solicitat să plece, scrie Russia Today.

Echipajul aeronavei susține că s-a speriat, dar și că pasagerii și-au strâns copiii la piept și au făcut comentarii rasiste.

Alți doi prieteni, din grupul de șase, un mexican și un pakistanez, au primit permisiunea de a rămâne la bord.

„Nu există niciun fundament privind un comportament neadecvat su zgomotos. Nu a fost vorba despre nicio problemă de securitate sau altă amenințare. Cred că motivul deciziei este o discriminare flagrantă”, a declarat avocatul grupului.

Unul dintre pasageri explică situația – „am crezut că e vorba de o evacuare, dar după ce mi s-a spus să îmi iau bagajul am văzut că eram singurul care făcea asta”.