Pe fondul războiului comercial, China a ameninţat cu impunerea de restricţii asupra unora dintre cele mai importante resurse pentru Statele Unite, restricţii care, în situaţia în care vor fi impuse, ar putea afecta serios sectorul Apărării american, precum şi pe cel al tehnologiei, relatează STRATFOR.
Două instituţii de stat chineze au dat semne foarte serioase că Beijingul este dispus să lovească Statele Unite cu restricţii în ceea ce priveşte exportul de minerare rare, nişte resurse folosite în producţia aproape a tuturor electronicelor existente (şi nu numai).
Asta în condiţiile în care China deţine peste o treime din întreaga rezervă globală de minerale rare, o bună parte a acestora provenind din Mongolia Interioară. Altfel spus, deţine un semi-monopol al acestor resurse. Prin urmare, faptul că cea mai mare parte a rezervelor de minerare rare se afla în China, le oferă acestora nu doar o importanţă mare economică, ci şi una geopolitica. Iar Beijingului îi oferă un potenţial mijloc de constrângere a Washingtonului.
De ce sunt atât de importante mineralele rare pentru Statele Unite?
Deşi sunt folosite în cantităţi relativ mici, mineralele rare sunt foarte importante pentru sectorul de apărare american, precum şi pentru cel tehnologic.
De ce sunt atât de importante mineralele rare pentru restul lumii, inclusiv România?
Mineralele rare sunt folosite în producţia unei game foarte mari de produse, precum: smartphone-uri, televizoare LCD sau cu plasma baterii, sisteme de ghidare pentru rachete, magneţi, turbine eoliene, căşti audio, boxe audio, componente pentru automobile hibrid, becuri şi multe altele.
În ce alte zone se mai găsesc minerale rare
Alte ţări cu rezerve importante de minerale rare sunt Vietnam, Rusia, Australia, India, Brazilia şi Statele Unite. Şi Africa are o cantitate însemnată de minerare rare, însă rezervele sunt imprasitate pe teritoriile mai multor ţări – de aici şi interesul tot mai mare al Chinei în acest continent.
Combinat, toate aceste surse au o rezervă mai mare decât a Chinei.
![]()
Cronologia războiului comercial SUA-China