Un caz șocant zguduie statul american Pennsylvania, după ce autoritățile au descoperit peste 100 de cranii umane și numeroase alte rămășițe la domiciliul unui bărbat de 34 de ani. Suspectul a fost pus sub acuzare pentru sute de fapte, inclusiv furt, profanarea cadavrelor și distrugerea unor locuri istorice de înmormântare.
Jonathan Gerlach, în vârstă de 34 de ani, a fost pus sub acuzare după ce polițiștii au descoperit la locuința sa, dar și într-un spațiu de depozitare aflat în proprietatea lui, o cantitate impresionantă de rămășițe umane. Printre acestea se numără peste 100 de cranii, oase lungi, mâini și picioare mumificate, trunchiuri aflate în diferite stadii de descompunere și alte elemente scheletice, conform Știrile ProTv.
Procurorul districtual din Delaware County, Tanner Rouse, a descris scena descoperită de anchetatori drept una deosebit de tulburătoare.
„Rămășițele se aflau în diferite stadii. Unele erau atârnate, ca să spun așa. Altele erau asamblate, iar unele erau doar cranii așezate pe un raft”, a declarat oficialul.
Cazul a ieșit la iveală în urma unei anchete privind mai multe spargeri comise la Cimitirul Mount Moriah din Yeadon, o suburbie a orașului Philadelphia. Potrivit poliției, Gerlach ar fi vizat în special mausolee și cripte subterane sigilate, forțând structurile din piatră pentru a ajunge la rămășițele din interior.
Cimitirul Mount Moriah se întinde pe aproximativ 160 de acri și adăpostește în jur de 150.000 de morminte, multe dintre ele vechi de sute de ani.
Autoritățile au anunțat că, pe lângă oase și cranii, au fost recuperate și bijuterii despre care se crede că provin din morminte. Într-unul dintre cazuri, un stimulator cardiac era încă atașat de rămășițele descoperite.
Procurorii au precizat că nu este clar ce intenționa Gerlach să facă cu aceste rămășițe, menționând că unele dintre ele ar putea avea o vechime de câteva sute de ani.
Jonathan Gerlach a fost arestat marți, în timp ce se întorcea spre mașina sa având asupra lui o rangă. Conform documentelor instanței, acesta transporta un sac ce conținea rămășițele mumificate ale doi copii mici, trei cranii și alte oase.
Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru aproximativ 300 de capete de acuzare, inclusiv furt, primirea de bunuri furate și profanarea unui cadavru. De asemenea, el se confruntă cu zeci de acuzații suplimentare pentru profanarea unor monumente publice, obiecte venerate și locuri istorice de înmormântare.