Majoritatea populaţiei austriece este de acord cu blocarea aderării României în Schengen, potrivit unui sondaj de opinie, despre care scrie presa din Austria.
Cei mai mulţi dintre austriecii care sunt de acord cu decizia guvernului de la Viena sunt alegători ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe.
Astfel, 52 la sută dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34 la sută au declarat că nu sunt de acord.
Pe de altă parte, sondajul confirmă că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au depăşit partidele tradiţionale austriece.
Conservatorii cancelarului Karl Nehammer se află abia pe locul al treilea în preferinţele electoratului. Cu 26 la sută, Partidul Libertăţii se află pe primul loc, devansându-i pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 24 la sută, şi pe conservatorii din OeVP, care au 22 la sută.
NEOS, un partid cu orientare liberală, relativ nou în peisajul politic austriac, şi Verzii, care sunt parteneri minoritari la guvernare, se află pe locul patru, la egalitate, cu 11 procente.
În prezent, partidul extremist MFG, care îi reuneşte pe antivaccinişti şi pe susţinătorii teoriilor conspiraţiei, ar avea o pondere de trei procente şi ar rata astfel intrarea în Consiliul Naţional (camera inferioară a Parlamentului austriac).