Petro Poroşenko propune reconfirmarea lui Arseni Iaţeniuk în postul de prim-ministru

Petro Poroşenko propune reconfirmarea lui Arseni Iaţeniuk în postul de prim-ministru
Foto: ziare.com

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a propus vineri reconfirmarea în postul de prim-ministru a lui Arseni Iaţeniuk, apreciat de instituţiile financiare internaţionale.

„Am propus (…) candidatura lui Arseni Iaţeniuk la postul de prim-ministru”, a declarat preşedintele pe Twitter, după o întrevedere cu viitorii deputaţi ai formaţiunii sale, aleşi în Parlament în urma scrutinului legislativ din 26 octombrie.

La scurt timp, pe site-ul oficial la președinției a apărut această declarație, explicând că grupul parlamentar al blocului Poroșenko, format din aproximativ 150 de deputați din totalul de 450, va susține candidatura lui Iațeniuk „cu condiția să existe un acord detaliat privind un plan de acțiune comun”.