Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat, joi, că nu va exista o federalizare a Ucrainei, în contextul în care poporul său se pronunță pentru un stat unitar, relatează Unian.
”În prezent, 100% dintre ucraineni se pronunță pentru un stat unitar. Majoritatea constituțională vede statul ucrainean ca fiind unitar. Nu va exista niciun fel de federalizare”, a declarat Poroșenko.
De asemenea, președintele ucrainean și-a exprimat convingerea că a procedat corect când a dizolvat fostul parlament.
”Primele alegeri corecte din istoria noastră au înnoit componența Radei Supreme în proporție de 50%”, a spus Poroșenko.
Președintele în exercițiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy, nu a exclus miercuri o variantă de soluționare a crizei din Ucraina care să presupună federalizarea acestei țări.