Nicuşor Dan, candidatul PNL-USR/PLUS la Primăria Capitalei, a declarat că dacă va câștiga alegerile din 27 septembrie, unii directori din instituție „vor zbura din prima”. A dat și două nume: Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-șef, despre care a spus că a semnat sute de autorizații anulate apoi, și Adrian Iordache, directorul Direcției Juridic, despre care a afirmat că a semnat sute de acte ilegale. Cât despre companiile municipate înființate de administrația PSD – Firea, Dan a spus că acestea vor fi desființate, angajații vor fi aduși în instituțiile de unde au plecat, unde vor fi supuși unor evaluări, iar directorii vor rămâne fără slujbe. Nicușor Dan a precizat că numai șefimea din aceste companii îi costă pe bucureșteni 10 milioane de lei pe lună.
Candidatul PNL-USR/PLUS la Primăria Capitalei vrea să concedieze mai mulți directori din instituție, odată ce va câștiga alegerile.
„Unii directori vor zbura din prima, cum e şeful Direcţiei Juridice, Iordache, care are vreo 20 de ani de când e în primărie, şi Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-șef. Legea Administraţiei Publice spune că trebuie să faci o comisie care evaluează performanţa acestor oameni și dispune sancţiuni.
Dacă vorbim de Iordache care a semnat în calitate de director al Direcţiei Juridice sute de acte ilegale, e suficient ca un director al Direcţiei Juridice să plece din primărie, la fel şi arhitectul-şef, care a semnat sute de autorizaţii anulate apoi”, a declarat Nicuşor Dan, pentru TVR 1.
Nicușor Dan a mai spus că își propune să desființeze companiile municipale înființate de administrația Firea, pentru a scăpa de toată șefimea care îi costă pe bucureșteni 10 milioane de lei pe lună.
„Primăria Generală a băgat în companiile municipale cam 200 milioane de euro capital social, în condiţiile în care are un buget anual de circa 900 milioane şi pierderile produse sunt undeva la 250 – 300 de milioane de euro.
Deci noi am pierdut cam o jumătate de miliard de euro, în patru ani, cu aceste companii municipale.
În linii mari, le desfiinţăm şi trecem toţi oamenii, mai puţin directoratele, care sunt în plus şi care costă 10 milioane de lei pe lună, la autorităţile din care vin şi acolo facem o evaluare”, a spus candidatul PNL-USR/PLUS la Primăria Generală.
La începutul lunii trecute, Dan explicase pentru B1 TV cum a ajuns PMB practic în „faliment financiar”.
Acesta a afirmat că datoria curentă a Primăriei Generale a Capitalei este de 3,7 miliarde de lei, în condițiile în care bugetul anual al acesteia e de 4 miliarde.
Pe lângă aceste 3,7 miliarde, mai există și datoria RADET-ului de 4 miliarde de lei, iar Termoenergetica, acea companie care a înlocuit RADET-ul, are deja și ea o datorie la ELCEN de 0,6 miliarde.
Soluția propusă de el și atunci a fost restructurarea cheltuielilor Primăriei, fapt ce înseamnă inclusiv că „toată administrația va trebui să fie evaluată profesionist”.