Premieră. Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost dat înainte cu 30 de secunde din cauza afirmațiilor unei singure persoane: Donald Trump

Premieră. Ceasul simbolic al Apocalipsei a fost dat înainte cu 30 de secunde din cauza afirmațiilor unei singure persoane: Donald Trump
Foto: ABC News

Oamenii de știință în domeniul nuclear au dat simbolicul ”Ceas al Apocalipsei” cu 30 de secunde mai aproape de mierzul nopții și asta ca urmare a declarațiilor făcute de Donald Trump, ajuns președinte al Statelor Unite, și a ”peisajului întunecat al securității globale”.

Ceasul reprezintă o metaforă menită să ne arate cât de aproape suntem de distrugerea planetei. Un grup de intelectuali, între care se află și 15 laureați ai Premiului Nobel, este cel care decide dacă acesta trebuie potrivit sau nu, notează AFP.

Ultima dată, el a fost potrivit în 2015, când a fost dat înainte de la cinci minute şi până la trei minute înainte de miezul nopţii. De această dată, ”Ceasul Apocalipsei” este potrivit cu două minute şi jumătate înainte de miezul nopţii.

Poziția minutarului a fost schimbată ca urmare a îngrijorărilor produse de ”ascensiunea puternică a naţionalismului în întreaga lume, unor declaraţii ale preşedintelui Donald Trump despre armamentul nuclear şi unor probleme legate de climă, un peisaj întunecat al securităţii globale, colorat de o tehnologie tot mai sofisticată şi un dispreţ tot mai mare faţă de expertiza ştiinţifică”.

De la crearea sa în 1947, ceasul a fost potrivit de 19 ori. Totuși, este prima dată când acesta a fost dat înainte din cauza declarațiilor unei singure persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe