Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cere statelor UE să sprijine Ucraina cu bani

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cere statelor UE să sprijine Ucraina cu bani
Președintele Consiliului European, Charles Michel Foto: Hepta.ro / DPA Images / Dario Pignatelli

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a îndemnat țările membre UE să sprijine Ucraina pentru a-şi acoperi necesarul de lichidităţi.

Principalele teme despre care se va discuta în cadrul summitului UE din 30-31 mai vor viza preţurile la energie, efectele aduse în urma războiului din Ucraina  pentru securitatea alimentară, respectiv politica europeană de apărare comună, conform EFE.

„Una dintre preocupările noastre cele mai presante este să ajutăm statul ucrainean”

Charles Michel a subliniat într-o scrisoare transmisă liderilor europeni participanţi la summit că: „Una dintre preocupările noastre cele mai presante este să ajutăm statul ucrainean, împreună cu partenerii noştri internaţionali, în privinţa necesităţilor sale de lichidităţi”.

Summitul va începe luni la ora 16.00 (ora Bruxellesului), iar războiul din Ucraina va fi discutat la prima sesiune de lucru. În timpul summitului va interveni prin videoconferinţă şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

În scrisoarea preşedintelui CE este menționat faptul că Liderii UE vor discuta şi despre organizarea sprijinului pentru reconstrucţia Ucrainei, „care va necesita un mare efort global”. Aceștia au în vedere „să continue presiunile asupra Rusiei”.

De asemenea, se va discuta despre problema energiei  şi în special dezbaterea asupra „preţurilor ridicate, care lovesc puternic gospodăriile noastre şi afacerile”, a specificat preşedintele Consiliului European.

 „Preţurile alimentelor au crescut şi ne confruntăm cu riscuri grave de foamete”

În plus, UE este preocupată și de securitatea alimentară globală. „Preţurile alimentelor au crescut şi ne confruntăm cu riscuri grave de foamete şi destabilizare în multe părţi ale lumii. La reuniunea noastră, vom discuta forme concrete de a ajuta Ucraina să-şi exporte produsele agricole folosind infrastructura UE”, conform declarațiilor făcute de Charles Michel.

 „Prioritatea noastră cea mai urgentă este coordonarea eforturilor statelor membre pentru a răspunde exigenţelor şi a construi o bază industrială europeană. Vom discuta despre cum să abordăm aceste probleme”, se mai arată în scrisoare.

De asemenea, în cadrul summitului se va discuta și despre deblocarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei.

Pachetul cuprinde un embargo asupra petrolului importat din Rusia, eliminarea din sistemul  SWIFT a celei mai mari bănci ruse, respectiv oprirea difuzării a trei posturi de televiziune rusești, conform Digi24.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:32 - Care sunt cele mai dorite cadouri de angajați de sărbători și ce au în plan să le ofere companiile
13:29 - Un robot „s-ar fi sinucis” la locul de muncă. În curând oamenii se vor certa și din cauza posibilelor sentimente AI
13:23 - Adriana Stoicescu: Horațiu Potra nu deține autorizație pentru niciun fel de armă. Poliția a refuzat să îi dea, considerându-l foarte periculos / Se vede cât de importantă ar fi existența unei legi a răspunderii magistraților (VIDEO)
13:07 - Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost reţinut pentru trafic de persoane. Procurorii cer arestarea sa
13:04 - Bulgaria a avertizat că ar putea întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său către Europa. Care este motivul
13:04 - Cum funcționa rețeaua de mercenari ai lui Horațiu Potra: Polițiștii români își luau concediu fără plată și plecau în Africa
13:00 - Un antrenor de la Olimpia Cluj a murit într-un accident în Florești. Ce spun polițiștii
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)