Turcia va aproba aderarea Finlandei și Suediei la NATO atunci când cele două țări vor face „demersurile cerute”, a declarat vineri președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a purtat discuții cu președintele Recep Tayyip Erdogan vineri, la Istanbul, ca parte a unui efort de a îndemna guvernul turc să semneze aprobarea. Atitudinea lui Erdogan a rămas fermă, afirmând că viteza procesului de aprobare „va fi determinată de pașii pe care îi vor face aceste țări”, potrivit unui comunicat al biroului președintelui turc, scrie france24.com.
Erdogan a refuzat să semneze acordul de aderare al celor două state nordice, în ciuda unui acord din iunie, acuzându-le că oferă un refugiu luptătorilor kurzi, pe care îi consideră „teroriști”. El a acuzat Finlanda și Suedia că sprijină Partidul Muncitorilor din Kurdistan, etichetat ca grup terorist de către Turcia, SUA și Uniunea Europeană, dar a cărui ramură siriană lucrează cu armata americană în lupta împotriva Statului Islamic din Siria. Suedia neagă acuzațiile și le cataloghează ca fiind dezinformări.
Finlanda și Suedia au renunțat la zeci de ani de neutralitate militară și au depus cererile de aderare la NATO după ce Rusia a invadat Ucraina.
Secretarul general al NATO a declarat joi că aderarea Finlandei și Suediei este importantă „pentru a trimite un mesaj clar Rusiei”. Acesta a mai spus că Finlanda și Suedia și-au respectat promisiunile pe care le-au făcut în iunie.
„Este timpul să acceptăm Finlanda și Suedia ca membri cu drepturi depline ai NATO. În aceste vremuri periculoase, este și mai important să se finalizeze aderarea lor pentru a preveni orice neînțelegere sau greșeală a Moscovei”, a transmis Jens Stoltenberg.
Great to be hosted by President @RTErdogan in Istanbul. I thanked the President for his vital role in securing the continuation of the #Ukraine grain deal. We also discussed finalising #Finland & #Sweden’s #NATO membership, which will make our Alliance stronger. pic.twitter.com/tScfY7oUSy
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) November 4, 2022
Ministrul turc de externe susține că cele două țări trebuie să facă „pași concreți” pentru a pune în aplicare acordul.
Toate cele 30 de state membre NATO, cu excepția Turciei și Ungariei, au ratificat aderarea Suediei și Finlandei. Guvernul ungar a trnsmis că va trimite ratificarea aderării la Parlament până la sfârșitul anului. Pentru a se alătura NATO, noii membri necesită aprobarea unanimă din partea statelor membre.