Preşedintele Ungariei refuză să demisioneze în urma scandalului de plagiat în care este implicat

Preşedintele Ungariei refuză să demisioneze în urma scandalului de plagiat în care este implicat

Preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, a declarat că nu va demisiona în urma scandalului de plagiat în care este implicat. Pe 29 martie, Universitatea Semmelweis i-a retras titlul de doctor, după ce a descoperit că lucrarea politicianului era de fapt un plagiat.

Schmitt consideră că nu există nicio legătură între funcţia sa şi teza de doctorat susţinută acum două decenii.

Partidele din opoziţie, dar şi o parte a societăţii, au cerut demisia preşedintelui, de îndată ce şeful statului s-a întors dintr-o vizită din Coreea de Sud.

O publicaţie din Ungaria susţine încă din luna ianuarie că teza de doctorat a lui Pal Schmitt este o traducere din limba franceză a unei lucrări care îi aparţine unui expert bulgar, Nikolai Gheorghiev.