O fregată germană se va alătura forței navale a NATO, din zona Mării Nordului, în contextul tensiunilor legate de pretențiile lui Donald Trump asupra Groenlandei.
Nava Sachsen a părăsit portul Wilhelmshaven de la Marea Nordului marţi după-amiază cu aproximativ 250 de soldaţi la bord. Informația a fost confirmată de o purtătoare de cuvânt a marinei germane. Această fregată germană se va alătura forţelor NATO care monitorizează culoarele strategice în Marea Nordului şi Marea Baltică, dar şi în Atlanticul de Nord.
Nava se va alătura Grupului Maritim Permanent NATO 1 (SNMG 1), o forţă operativă maritimă formată din mai multe distrugătoare şi fregate aparținând aliaților NATO.
„Misiunea principală a Sachsen în cadrul SNMG 1 va fi monitorizarea şi protejarea rutelor maritime strategice şi a infrastructurii critice din Atlanticul de Nord, Marea Nordului şi Marea Baltică”, a precizat comandantul marinei, Wolfgang Eckmuller, într-un comunicat.
Această fregată germană a pornit la drum în contextul creşterii tensiunilor pe fondul amenințărilor formulate de administrația Trump cu privire la anexarea Groenlandei. Acest teritoriu autonom, situat în Atlanticul de Nord, este cea mai mare insulă din lume și face parte din Regatul Danemarcei.
Donald Trump, dar și mai mulți membri ai anturajului său, și-au reconfirmat intențiile de a prelua insula și de a o anexa. Aceasta, în ciuda opoziției localnicilor și a guvernului de la Copenhaga. Weekendul trecut, el a susţinut că SUA au nevoie de Groenlanda din motive de securitate naţională, invocând o prezenţă crescută a navelor chinezeşti şi ruseşti în regiune.
Copenhaga respinge ferm revendicările teritoriale ale lui Donald Trump. Guvernul danez a primit susţinerea a şapte lideri europeni care şi-au exprimat solidaritatea cu Groenlanda.
„Groenlanda aparţine poporului său. Este treaba Danemarcei şi Groenlandei, şi numai a lor, să decidă asupra problemelor care privesc Danemarca şi Groenlanda”, se arată într-o declarație semnată de liderii Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei, Marii Britanii şi Danemarcei.
Nava de război desfășurată marți în zona Mării Nordului măsoară 143 de metri lungime şi este echipată cu un radar special. Această fregată germană poate monitoriza un spaţiu aerian de dimensiunea întregii Mări a Nordului, potrivit forţelor armate.
Vasul militar este echipat cu rachete antiaeriene şi, pe lângă trupele regulate, transportă membri ai unei escadrile aeriene navale.
Sachsen înlocuieşte în flota NATO fregata Hamburg, revenită în Germania cu puţin timp înainte de Crăciun. Aceasta s-a aflat în misiune circa şase luni pe mare, şi este programată să se întoarcă în portul său de origine la mijlocul lunii iulie.