Kate Middleton, gest emoționant în onoarea englezilor care au murit în Al Doilea Război Mondial. Cum au marcat membrii familiei regale Ziua Armistițiului

Kate Middleton, gest emoționant în onoarea englezilor care au murit în Al Doilea Război Mondial. Cum au marcat membrii familiei regale Ziua Armistițiului
Kate Middletone a slăbit enorm

Prințesa de Wales a adus un omagiu emoționant soldaților căzuți la datorie, într-o ceremonie de Ziua Armistițiului.

Pentru ce ținută a optat Prințesa de Wales de Ziua Armistițiului

Kate Middleton a participat la Serviciul de Comemorare al Legiunii Regale Britanice din Staffordshire. Soția Prințului William a depus la Memorialul Forțelor Armate o coroană de care era atașat un bilet ce părea scris de mână.

„În memoria celor care au făcut sacrificiul suprem, ne vom aminti de ei. Catherine”, se arată în mesaj.

Slujba susținută în Staffordshire a inclus o citire a unei poezii care include teme „apropiate inimii Prințesei”, comandate special pentru eveniment. Vorbind despre creația literară selectată pentru slujba din Staffordshire, poetul Arji Manuelpillai a spus: „Sper că aceste cuvinte vor scoate în evidență legăturile și relațiile care sunt adesea ascunse de conflict. Acele acte tăcute de grijă, prieteniile care dăinuie și simțul datoriei care leagă o generație de alta”.

Kate a participat și la tradiționalele două minute de reculegere la ora 11:00, apoi și-a depus coroana de flori la Memorialul Forțelor Armate, înainte de a fi invitată să vadă numele nou înscris pe ea.

Și-a plecat capul în timp ce mulțimea s-a rugat pentru cei care au fost afectați de conflict, inclusiv membri ai forțelor armate și civili.

După slujba de comemorare, Prințesa a vizitat zidul memorial, unde a fost prezentată familiei comandantului de escadrilă Mark Long. Acesta a murit într-un accident de avion, în timpul unui zbor demonstrativ, în mai 2024. Numele lui Long este cel mai recent gravat pe zid, potrivit Daily Mail.

Prințesa a purtat o pălărie Jane Taylor Decima și o haină în stil militar cu doi maci pe rever. Atât haina, cât și accesoriul erau de culoare neagră.

La ce evenimente au participat alți membrii ai Familiei Regale în Ziua Armistițiului

Slujbe emoționante au avut loc în toată țara cu ocazia aniversării sfârșitului Primului Război Mondial. Regina Camilla a călătorit cu trenul de la Chippenham la Paddington pentru a lua parte la inițiativa „Maci la Paddington”, menită să marcheze Ziua Armistițiului.

Inițiativa „Maci la Paddington” a început în timpul carantinei din noiembrie 2020, ca o modalitate de a marca comemorările anuale ale morților din războiul națiunii.

În parteneriat cu The Veterans Charity, coroane de flori sunt depuse în trenurile care pleacă de dimineață, din peste 60 de stații, și sosesc la Londra pentru o slujbă specială de Ziua Comemorării.

În schimb, Prințul William a înregistrat un mesaj video special pentru „Adunarea Comemorării” Legiunii Regale Britanice. Adunarea a avut loc între orele 10:25 și 11:05, reunind tineri cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani din școli, biblioteci, centre de educație la domiciliu și alte unități de învățământ din Marea Britanie.

Adunarea are rolul de a încuraja tinerii să participe la evenimentele de comemorare pentru a onora veteranii și alte persoane din comunitatea Forțelor Armate.

În mesajul său video, moștenitorul tronului spune: „Ziua Armistițiului este un moment important pentru noi, să ne oprim și să reflectăm. Când ne amintim, învățăm din curajul altora și ducem poveștile lor mai departe, astfel încât să nu fie uitate. Nu este vorba doar despre trecut – este vorba despre modelarea cine vom deveni în viitor”.