Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor vizita Vaticanul la final de octombrie. Ei se vor întâlni cu Papa Leon al XIV-lea

Regele Charles al III-lea și regina Camilla vor vizita Vaticanul la final de octombrie. Ei se vor întâlni cu Papa Leon al XIV-lea
Sursa foto: Hepta / @DPA Images / Andrew Matthews

Regele Charles al III-lea, șeful Bisericii Anglicane, și regina Camilla vor vizita Vaticanul la final de octombrie pentru a se întâlni cu Papa Leon al XIV-lea.

Prima întâlnire de acest gen

Întâlnirea de la finalul lui octombrie va fi prima în care suveranul pontif se va vedea cu Charles și Camilla, în această formulă, conform Agerpres.

Leon al XIV-lea va sărbători alături de cuplul regal Anul Jubiliar, sau Anul Sfânt, al Bisericii Catolice, care are loc la fiecare 25 de ani și atrage milioane de pelerini la Vatican.

„Această vizită va celebra, de asemenea, acțiunea ecumenică a Bisericii Anglicane și a Bisericii Catolice, reflectând tema Anului Jubiliar”, a declarat Palatul Buckingham.

Cuplul regal s-a întâlnit în privat cu predecesorul suveranului pontif, papa Francisc, pe 9 aprilie la Vatican, cu 12 zile înainte de moartea sa, în marja unei vizite de stat în Italia.

8 mai 2025

Robert Francis Prevost, devenit Papa Leon al XIV-lea, a fost ales la conducerea Bisericii Catolice pe 8 mai 2025.

El este primul papă american din istoria de 2.000 de ani a Bisericii Catolice. Mai mult, acesta este cel mai tânăr Suveran Pontif din ultimii aproape 50 de ani.

Odată cu această schimbare, noul suveran pontif a promis să continue drumul lui Papa Francisc și să lupte cu problemele sociale, cum ar fi sărăcia și schimbările climatice.

Papa Leon a recunoscut, în cadrul unui interviu, primul de când a fost ales în acest rol, că mai are multe de învățat și că atenția cu care a fost analizat din momentul alegerii a fost un „aspect total nou” pentru el.

De asemenea, întreaga schimbare, noile atribuții și responsabilități față de lumea catolică, a fost comparată de Papa Leon cu o „săritură rapidă către fundul adânc al unei piscine”, conform CNN.

Tot în cadrul acestui interviu, suveranul pontif a vorbit despre speranțele sale de a pune capăt războiului Rusia-Ucraina, dar a deplâns faptul că Națiunile Unite „și-au pierdut capacitatea de a reuni oamenii în probleme multilaterale”.