Protest în Georgia împotriva unei femei acuzate că a distrus o icoană cu Stalin (FOTO, VIDEO)

Protest în Georgia împotriva unei femei acuzate că a distrus o icoană cu Stalin (FOTO, VIDEO)

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Tbilisi pentru a cere să fie pedepsită aspru o femeie acuzată că a distrus o icoană religioasă care îl înfățișa pe dictatorul sovietic Iosif Stalin și care fusese amplasată recent în capitala Georgiei, relatează Reuters.

Femeie acuzată că a distrus o icoană cu Stalin

Se crede că suspecta a aruncat cu vopsea pe icoana expusă în Catedrala Sfânta Treime, marți, într-o acțiune de protest care a reliefat diviziuni profunde în Georgia în ceea ce privește moștenirea lăsată de dictatorul sovietic în țara sa natală.

Alt-Info, mișcarea ultraconservatoare pro-rusă care a organizat protestul de sâmbătă, a comparat „desacralizarea” icoanei cu reprimarea dezlănțuită împotriva religiei în vremea regimului Stalin.

„Ne exprimăm poziția în ceea ce privește evenimentele actuale și subliniem că a turna vopsea pe icoana din Catedrala Patriarhală este un tip de raid asupra bisericii și repetă experiența trecutului bolșevic”, susține organizația.

La protestul din Tbilisi, Georgia, ar fi participat în jur de 3.000 de oameni

Mii de creștini-ortodocși și susținători ai Alt-Info s-a adunat sâmbătă în fața Parlamentului din Georgia, iar apoi au pornit în marș spre catedrală pentru a se ruga la icoana cu Stalin.

Un reporter Reuters a estimat numărul participanților la 3.000. Mulțimea a fost monitorizată de poliție.

Alianța Patrioților, un partid naționalist din Georgia care și-a exprimat viziunile pro-ruse, susține că ea a fost cea care a dăruit icoana catedralei.

În icoană sunt pictate scene din viața Sfintei Matrona, o sfântă a Bisericii Ortodoxe Ruse, iar în una dintre ele îl binecuvântează pe Iosif Stalin, un ateu declarat care a reprimat violent religia în Uniunea Sovietică.

Autoritățile Bisericii Ortodoxe din Georgia s-au arătat de părere că sunt necesare „schimbări potrivite” în privința icoanei și că nu există probe suficiente care să ateste că Stalin s-a întâlnit într-adevăr cu Sfânta Matrona.

Poliția a deschis o anchetă și a audiat-o pe suspectă.

Totuși, unii activiști creștin-ortodocși doresc deschiderea unui dosar penal împotriva femeii și o eventuală trimitere la închisoare, spunând că acțiunile ei au reprezentat o insultă pentru icoană și pentru credința lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`