Proteste masive în Bulgaria împotriva aderării la zona euro. Ce spune președintele Radev despre adoptarea monedei unice

Proteste masive în Bulgaria împotriva aderării la zona euro. Ce spune președintele Radev despre adoptarea monedei unice
Sursa foto: Freepik

Autoritățile de la Sofia au anunțat că, începând de la 1 ianuarie 2026, Bulgara va adopta moneda euro. Ca răspuns, mii de cetățeni bulgari s-au mobilizat sâmbătă, în mai multe orașe din țară, pentru a protesta împotriva acestei măsuri, transmite Bloomberg, citat de Știrile ProTV.

Ţara vecină aşteaptă o evaluare pozitivă din partea Băncii Centrale Europene şi a Comisiei Europene, în data de 4 iunie, care să confirme capacitatea de trecere la moneda unică euro. Dacă cele două instituţii vor veni cu o evaluare pozitivă, Bulgaria are șansa de a obține aprobarea tuturor statelor membre pentru a putea renunţa la moneda naţională, leva, şi a deveni cea de a 21-a ţară membră a zonei euro.

Însă, la nivel național, această schimbare nu este privită cu ochi buni. Proiectul de aderare la zona euro a fost contestat de partidul de extremă dreapta „Renaşterea”, a treia mare formaţiune din Parlamentul bulgar, care a promis, de asemenea, că va scoate Bulgaria din NATO şi va renegocia calitatea de ţară membră a UE. Tot partidul „Renaşterea”, o formațiune care promovează poziţiile oficiale ale Kremlinului, a semnat luna trecută un acord de cooperare cu partidul lui Vladimir Putin, „Rusia Unită”.

Cum și-a justificat Guvernul bulgar dorința de adoptare a monedei euro

Sâmbătă, câteva mii de protestatari au ieșit în stradă, în capitala Sofia, blocând traficul din mai multe intersecții. Pentru a preveni orice escaladare a manifestațiilor, poliţia a închis mai multe părţi din centrul oraşului. Protestarii, sprijiniţi în demersul lor de partidul „Renaşterea”, au scandat sloganuri precum: „Protejăm leva bulgărească” şi „Viitorul aparţine statelor suverane”.

Guvernul de la Sofia și-a justificat decizia de trece la moneda euro, susținând că această schimbare va ajuta ţara din Balcani să nu fie ocolită în procesul de luare a deciziilor în UE şi va integra şi mai mult economia bulgară orientată spre export în blocul comunitar. Însă, populația este preocupată de o posibilă majorare a prețurilor, iar cele mai recente sondaje arată că mai puţin de jumătate dintre bulgari sprijină trecerea la euro în 2026.

În acest context tulbure, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut organizarea unui referendum cu privire la data aderării la zona euro. El și-a arătat sprijinul pentru manifestanții care au ieșit în stradă, susţinând că lipsa de pregătire a Bulgariei ar putea agrava sărăcia, arată Agerpres.

„Protestele pe care le vedem, sondajele de opinie, întreaga dezbatere din ultima lună arată că oamenii vor să fie auziţi. Ei sunt cei care se vor confrunta cu preţurile cu care evident statul nu poate face faţă”, a spus Radev, pentru postul public de radio.

Aderarea Bulgariei la zona euro ar urma să aibă loc la trei ani de la ultima extindere a zonei unice, care a avut loc la începutul lui 2023, odată ce Croaţia a devenit cea de a 20-a ţară membră a zonei unice.