Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Trump a avut o „reacție emoțională” atunci când l-a acuzat pe Putin că a „înnebunit”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Trump a avut o „reacție emoțională” atunci când l-a acuzat pe Putin că a „înnebunit”
Sursa foto: Hepta - Zuma Press / Artem Priakhin

După ce Donald Trump l-a acuzat pe Vladimir Putin că a „înnebunit complet”, ca urmare a atacurilor masive asupra Ucrainei, Rusia a venit cu un răspuns pentru președintele american. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că reacția lui Trump vine pe fondul unei „suprasolicitări emoționale” și că, în realitate, Putin nu face nimic altceva decât a lua deciziile necesare pentru a asigura securitatea Rusiei.

„Acesta este un moment foarte important (n.r. începerea procesului de negociere), care este legat, evident, de o suprasolicitare emoțională a tuturor și de reacții emoționale. Monitorizăm cu atenție toate aceste reacții, însă președintele Putin ia deciziile care sunt necesare pentru asigurarea securității țării noastre”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei de presă zilnice. Acesta a adăugat și că atacurile sângeroase lansate de Rusia sunt, de fapt, măsuri de „ripostă” la atacurile ucrainene împotriva teritoriului rusesc, relatează Observator News.

În ciuda acuzațiilor grave aduse de liderul american omologului său rus, Peskov a ținut să îi mulțumească lui Trump pentru eforturile depuse în procesul de negociere.

„Desigur, începutul procesului de negociere, pentru care partea americană a depus eforturi considerabile, este o realizare foarte importantă. Și suntem cu adevărat recunoscători americanilor și, personal, președintelui Trump pentru contribuția la organizarea și lansarea acestui proces de negociere. Este o realizare foarte importantă”, a mai spus purtărorul de cuvânt al Kremlinului.

Donald Trump, despre dorința lui Putin de a cuceri Ucraina: „Va duce la prăbușirea Rusiei”

Donald Trump a afirmat duminică, în a doua zi de atacuri masive ale Rusiei împotriva Ucrainei, că Vladimir Putin a „înnebunit complet” şi a spus că ia în considerarea aplicarea de noi sancțiuni împotriva Moscovei, cu toate că l-a criticat şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

„Ceva s-a întâmplat cu el (n.r. Putin). A înnebunit complet!”, a afirmat Trump despre preşedintele rus pe reţeaua sa socială Truth Social, făcând referire la atacul rusesc din noaptea dintre sâmbătă și duminică.

„Întotdeauna am spus că el vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, şi poate că asta dovedeşte că este adevărat, dar dacă o va face, aceasta va duce la prăbuşirea Rusiei!”, a mai spus președintele american.

Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei

12 persoane, printre care și trei copii, au murit în urma atacului masiv lansat de Rusia, în noaptea dintre sâmbătă și duminică. Nu mai puțin de 367 de drone şi noua rachete de croazieră au bombardat orașe și alte ținte de pe teritoriul Ucrainei, în ceea ce a fost cel mai mare atac cu drone al Rusiei de la începutul invaziei.

Nici Zelenski nu a scăpat de criticile acide ale lui Trump. Președintele american a spus despre omologul său ucrainean că „nu face nicio favoare ţării sale vorbind aşa cum o face”. „Tot ce îi iese din gură provoacă probleme, nu-mi place şi ar fi bine să înceteze”, a spus Trump, referindu-se la momentul în care preşedintelui ucrainean a afirmat că lipsa de reacţie a SUA la loviturile ruseşti nu face decât să-l încurajeze pe Putin.