Rusia reacționează după ce Estonia a acuzat-o de incursiune în spațiul său aerian. Autoritățile de la Tallinn au cerut activarea Articolului 4 al NATO

Rusia reacționează după ce Estonia a acuzat-o de incursiune în spațiul său aerian. Autoritățile de la Tallinn au cerut activarea Articolului 4 al NATO
Sursa Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ramil Sitdikov

După ce spațiul aerian al Estoniei a fost încălcat de trei avioane de luptă rusești, iar autoritățile de la Tallinn au activat articolul 4 al Tratatului NATO, solicitând consultări cu aliații, Rusia a oferit un răspuns.

Cum a răspuns Rusia acuzațiilor Estoniei

Oficialii de la Tallinn au susținut că trei avioane de vânătoare ruseşti, MiG-31, au pătruns vineri dimineață în spaţiul aerian al Estoniei, în zona insulei Vaindloo, la aproximativ 100 de kilometri de capitala. Potrivit acestora, niciunul dintre avioane nu avea plan de zbor, transponderele pornite şi nu era în contact cu controlul traficului aerian.

Moscova neagă acuzațiile și susține că aeronavele rusești nu au deviat de la ruta stabilită, deci, prin urmare, nu au invadat spațiul aerian estonian. Potrivit ministerului rus al Apărării, avioanele de luptă au survolat apele neutre ale Mării Baltice, păstrând o distanță de mai bine de trei kilometri față de insula Vaindlo.

„Pe 19 septembrie, trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au efectuat un zbor programat din Karelia către un aerodrom din regiunea Kaliningrad. Zborul a fost efectuat în strictă conformitate cu regulile internaționale ale spațiului aerian, fără a încălca frontierele altor state, fapt confirmat de monitorizarea obiectivă. În timpul zborului, aeronava rusă nu a deviat de la traiectoria de zbor convenită și nu a încălcat spațiul aerian estonian. Traiectoria de zbor a aeronavei se afla deasupra apelor neutre ale Mării Baltice, la mai mult de trei kilometri de insula Vaindloo”, se arată într-un comunicat al ministerului rus de Externe, transmis de agenția de presă Tass.

Reacţia a fost publicată după miezul nopţii.

Câte incidente similare au avut loc anul acesta în Estonia

Avioanele rusești de luptă au survolat zona timp de 12 minute. Cu toate că nu este prima dată când Rusia nu respectă spațiului aerian aerian, Guvernul de la Tallinn a descris incursiunea de vineri ca fiind „fără precedent”.

„Rusia a încălcat deja de patru ori spaţiul aerian al Estoniei în acest an, ceea ce este în sine inacceptabil. Dar incursiunea de astăzi, în care trei avioane de vânătoare au intrat în spaţiul nostru aerian, este fără precedent”, a declarat ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, într-o postare pe X.

În opinia oficialului, genul acesta de acțiuni nu fac decât să testeze frontierele NATO, în eventualitatea unui conflict armat.

„Încercările tot mai mari ale Rusiei de a testa frontiere și agresivitatea sa în creștere trebuie întâmpinate cu o intensificare rapidă a presiunii politice și economice”, a adăugat Tsahkna.

În cele din urmă, avioanele rusești au fost escortate în afara spațiul aerian estonian de aeronave italiene F-35, staționate în Estonia ca parte din operațiunea NATO Eastern Sentry (Santinela Estică). La misiune au luat parte și avioane suedeze şi finlandeze. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a apreciat răspunsul alianţei ca fiind „rapid şi decisiv”.

Estonia a cerut activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, a doua oară în decurs de câteva zile. Este a noua oară în istoria alianţei când procedura prevăzută la articolul 4 al NATO este declanşată.

Ce reproșuri au fost aduse la adresa NATO după incident

Ministrul Apărării din Lituania, Dovilė Šakalienė, a comentat incidentul din Estonia, subliniind că astfel de treceri ilegale de frontiere sunt dovezi clare pentru care NATO trebuia să lanseze operaţiunea Eastern Sentry (Santinela Estică) de mai multă vreme.

„Graniţa NATO din nord-est este testată din motive întemeiate. Trebuie să fim serioşi”, a afirmat Dovilė Šakalienė.

Ea a făcut referire şi la un alt incident, din 2015, când forţele aeriene turce nu au ezitat să doboare un avion rusesc după ce, potrivit autorităților de la Ankara, a încălcat spaţiul aerian al țării.

„PS. Turcia a dat un exemplu acum 10 ani. Un motiv de reflecţie”, a afirmat ministrul lituanian în încheierea mesajului său.