Mai multe sute de locuitori ai unui orășel din Bașkortostan, o regiunea autonomă situată în centrul Rusiei, au intrat miercuri în conflict cu poliția, după ce un tribunal l-a condamnat pe un activist ecologist și militant pentru protecția limbii bașkir, Fail Alsynov, la patru ani de închisoare pentru „incitare la ură”, scrie The Guardian.
Fail Alsynov a fost acuzat că a făcut un comentariu rasist într-un discurs împotriva căutătorilor de aur, pe care l-a susținut în cadrul unei ședințe a consiliului sătesc. Activistul a declarat, în apărarea sa, că înțelesul vorbelor sale a fost afectat de o traducere greșită din limba bașkir.
Sota, o publicație online independentă, a prezentat miercuri, după verdictul primit de Alsynov, o înregistrare video în care activistul apare încătușat în sala de judecată. El a spus: „Nu îmi recunosc vinovăția. Am luptat întotdeauna pentru justiție, pentru națiunea mea, pentru republica mea”. El a anunțat, de asemenea, că va face apel împotriva hotărârii judecătorești.
Verdictul primit în cazul lui Alsynov a declanșat proteste în Baymak de la începutul acestei săptămâni, la care au participat câteva sute de persoane. Protestatarii s-au confruntat cu trupele polițienești antirevoltă la temperaturi de -20 de grade Celsius. Ulterior, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții, potrivit OVD-Info, care monitorizează protestele din Rusia.
Potrivit Sota, ciocnirile au început după ce protestatarii au blocat clădirea tribunalului în încercarea de a împiedica mutarea lui Alsynov într-o altă locație. Anticipând un răspuns public, poliția a avertizat, în ajunul verdictului, oamenii să nu ia parte la „adunări publice ilegale”.
Ministerul de Interne local a declarat că a deschis un dosar penal în cazul „revoltei în masă” de miercuri – o infracțiune care prevede o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.
Miercuri, șeful ministerului de Interne al republicii autonome, Rafail Divayev, i-a îndemnat pe manifestanți să se retragă. „Revoltele în masă amenință securitatea națională a țării noastre, prin urmare pedeapsa prevăzută de acest articol este destul de gravă. Vă sfătuiesc să vă veniți în fire și să nu vă distrugeți viața”, a declarat acesta, citat de agenția de știri de stat RIA Novosti.
Protestele din Baymak sunt unele dintre cele mai mari demonstrații ce au avut loc în Rusia de la invadarea Ucrainei.
Alsynov a fost amendat anul trecut pentru că a criticat online ofensiva Moscovei în Ucraina, spunând că nu era în interesul Bașkortostanului. potrivit presei locale, el a numit campania de mobilizare a Rusiei un „genocid al poporului bașkir” și a spus că ofensiva Moscovei „nu a fost războiul nostru”.
In Baymak, #Bashkortostan republic, #Russia, there are escalating scuffles with the police taking place at a #protest rally.
Protesters demand the release of the ethnic Bashkir activist Fail Alsynov who was sentenced to 4 years in prison earlier today:
— Alex Kokcharov (@AlexKokcharov) January 17, 2024
In Baymak, #Bashkortostan republic, #Russia, thousands of people joined a #protest rally outside the court building, in which ethnic Bashkir activist Fail Alsynov was just sentenced to 4 years in prison:
— Alex Kokcharov (@AlexKokcharov) January 17, 2024
Violent clashes in Baymak
Law enforcers used stun grenades in Baymak, Bashkortostan, Russia. The demonstrators responded by throwing snow and ice at them and forced them to retreat.
It is reported that negotiations are underway between the protesters and special forces: the law… pic.twitter.com/AVHf2gBi7w
— NEXTA (@nexta_tv) January 17, 2024