Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite vor adopta vineri după-amiază o rezoluție prin care acordul americano-rus de încetare a ostilităților în Siria va fi aprobat, cerându-se aplicarea sa de către toate părțile semnatare, informează agerpres.ro.
Rezoluția ONU reclamă ca „toate părțile cărora li se aplică încetarea ostilităților să o respecte” și îi sfătuiește pe membrii Grupului internațional de sprijin pentru Siria „să facă uz de influența lor asupra părților” pentru a se ajunge la „un acord de încetare a focului durabil”.
De altfel, textul rezoluției cere și apelul la acces umanitar liber, în siguranță și rapid” în Siria, mai ales pentru cei aproximativ 4,6 milioane de localnici care sunt blocați în zonele aflate sub asediu sau dificil de accesat.
Mai departe, este reîntărită ideea necesității unui proces de negocieri care să faciliteze o tranziție politică, cerându-i lui Staffan de Mistura convocarea unei noi sesiuni de negocieri între Executiv și opoziția siriană „imediat ce va fi posibil”.
De altfel, cele mai importante grupări ale opoziției siriene și-au afirmat angajamentul provizoriu pentru respectarea unui „armistițiu provizoriu de două săptămâni”, în contextul acordului de încetare a focului care trebuie să intre în vigoare la sfârșitul acestei săptămâni (Detalii AICI).