România și Austria au decis: vor schimba permanent polițiști!

România și Austria au decis: vor schimba permanent polițiști!
Foto simbol: Pixabay

Mai mulți polițiști români (mai precis 2-3!) vor fi activi în mod permanent, detașați pe lângă Oficiul Federal de Poliție Criminală iar Austria va trimite și ea ofițeri de contact la centrul de cooperare polițienească de la Oradea, care este dedicat, printre altele, combaterii traficanților de persoane

Austria și România își consolidează cooperarea în materie de securitate printr-un schimb permanent de polițiști, a anunțat marți Ministerul federal de Interne după o întâlnire între ministrul de resort, Gerhard Karner (ÖVP) și omologul său Lucian Bode la Viena,

Viena și Bucureștiul planifică o colaborare prioritară pentru combaterea traficului ilegal de persoane și a criminalității transfrontaliere. „România și Austria lucrează îndeaproape. Vom continua să impulsionăm și să extindem cooperarea în viitor”, a declarat ministrul de Interne Karner, citat de cotidianul vienez „Kurier„, explicând că doar prin trimiterea de polițiști de ambele părți, „putem continua să aprofundăm cooperarea la nivel operațional”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`