Românul care conducea două grădinițe în Norvegia și-a anunțat demisia: Am ales să fiu liber. Să rămân eu însumi

Românul care conducea două grădinițe în Norvegia și-a anunțat demisia: Am ales să fiu liber. Să rămân eu însumi

George Alexander, cetățeanul român care conducea două grădinițe din Oslo, și-a anunțat demisia. Acesta criticase în mai multe rânduri sistemul norvegian de Protecţie a Copilului.

“Există momente în viață, când, oricât de dureros ar fi, trebuie să faci o alegere în drumul tău…
Important, însă, de fiecare dată, este cum îi vei privi în ochi, după aceea, pe oameni… Pe oamenii care au nevoie de ajutorul tău…

Am ales să fiu Liber. Să rămân eu însumi.

Mi-am dat, deci, DEMISIA din funcția mea de director…”, a scrie românul pe Facebook.

Norvegia pare o țară înfloritoare din punct de vedere economic, dar deloc miloasă cu părinții care își tratează copiii cu inferioritate.

George Alexander este un român stabilit de câteva decenii în Norvegia. Alexander are un cuvânt de spus și despre cazul Bodnariu, considerând că Protecția Copilului a exagerat. Astfel că a scris parlamentarilor norvegieni, cerându-le să modifice legea.

„Interesul suprem al copiilor este să crească în familiile lor. Ori acest lucru nu este respectat tot timpul de Barnevernet. Deci este un abuz. Foarte mulți copii au fost preluați înainte de a se încerca o consiliere a părinților și nici nu s-a respectat prezumția de nevinovăție a părinților. Este complet greșit. Și noi am rugat parlamentul să ne ajute”, a spus românul.

El este și părintele a doi copii care au cetățenie norvegiană, dar pe care îi crește în România.

„Eu am hotărât împreună cu soția mea să ne creștem copiii în România. De ce? Pentru că eu cred în România…lăsați asta… Spuneți că pentru că nu vreau ca ai mei copii să fie niște desrădăcinați. Eu vreau să crească în limba și cultura poporului român. Occidentul L-a ucis pe Dumnezeu. Sunt multe valori care sunt călcate în picioare, iar eu nu pot să fiu de acord cu asta. S-a ajuns la o situație de necrezut. Toate valorile din societatea asta se adaptează dispozițiilor omului de pe stradă și nu invers”, și-a explicat Alexander decizia.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
18:56 - Localitatea din România în care poți cumpăra un apartament cu două camere cu doar 6.000 de euro (FOTO)
18:37 - În loc să primească 100 de dolari, a primit 10,4 milioane și i-a cheltuit după bunul plac. Femeia riscă acum zeci de ani de închisoare
18:32 - Poliţiştii ieşeni caută patru tineri care au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit. Dacă i-ați văzut, sunați la 112! (FOTO)
18:28 - Localitate din România unde un apartament cu două camere poate fi cumpărat cu 6000 euro…mobilat. Te-ai muta acolo?
18:13 - DIICOT renunță la urmărirea penală față de o redacție căreia îi blocase activitatea și recunoaște că publicarea unui articol a dus la arestarea unui agresor
18:11 - Dana Dărăban, ACUE: Românii riscă să primească facturile la gaze și curent cu întârziere
18:01 - UE va legifera centralizarea informațiilor referitoare la sănătatea cetățenilor, politici de gestionarea a epidemiilor dar și procedurile de achiziție a medicamentelor în statele membre
17:50 - Marius Pașcan îi critică dur pe liberalii Virgil Popescu și Nicolae Ciucă: A ajuns un măscărici acest ministru. E un demagog sadea / Prăbușirea Armatei în sondaje are legătură și cu generalul din fruntea Guvernului (VIDEO)
17:48 - Directorul CIA susține că Putin nu va ezita să apeleze la arsenalul militar nuclear: „Poate fi destul de periculos și nesăbuit”
17:24 - Edi Iordănescu, scrisoare către fanii naționalei după campania dezolantă din Liga Națiunilor: „Fotbaliștii noștri sunt în pragul în care randamentul lor trebuie să atingă nivelul maxim”