Rusia pregătește o listă cu țările inamice. Vladimir Putin a cerut un astfel de document

Rusia pregătește o listă cu țările inamice. Vladimir Putin a cerut un astfel de document
foto: Hepta.ro / Sputnik / Alexei Druzhinin

Rusia se pregătește să-și nominalizeze dușmanii.Serghei Lavrov,ministrulrus de Externe,a anunţat miercuri că o ‘listă cu ţări neprietenoase’va fi dată publicităţii în curând.

„La ordinul preşedintelui Vladimir Putinşi, în conformitate cu un decret al său, guvernul a fost mandatat cu întocmirea unei astfel de liste”, a declarat Lavrov.

Declarația are loc după ce autoritățile auexpulzat din Rusia a trei diplomaţi din Slovacia, a doi din Lituania şi a câte unul din Letonia şi Estonia, potrivit EFE, informează Agerpres.

Ministrul nu a dorit să dezvăluie niciun stat care ar fi considerat împotriva Rusiei, însă potrivit unor surse locale,mai mult de zece ţări s-ar putea regăsi pe lista neagră, iar printre ele s-ar aflaSUA, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi Marea Britanie, Ucraina sau Australia.

Potrivit MAE rus, Lituania, Letonia şi Estonia continuă o politică deschis ostilăîmpotriva Moscovei, „ascunzându-seîn spatele unei pseudo-solidarităţi cu acţiunile nefondate ale Republicii Cehe împotriva Rusiei”.

Cu două săptămâni în urmă, guvernul ceh a expulzat 18 diplomaţi ai Ambasadei Rusiei la Praga, acuzându-i că ar fi agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti, Moscova răspunzând prin expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.